Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O bătrână de 74 de ani, mușcată de câinii din gospodărie. Femeia a murit pe patul de spital, în Vâlcea

O bătrână, în vârstă de 74 de ani, din localitatea Muereasca, județul Vâlcea, a fost găsită inconștiență după ce ar fi fost mușcată de câinii din gospodărie. Femeia s-a stins din viață pe patul de spital. Fiul vârstnicei a sesizat autoritățile, după ce mama lui nu îi răspundea la telefon. 

de Redactia Observator

la 11.01.2023 , 12:48

O bătrână de 74 de ani, mușcată de câinii din gospodărie O bătrână de 74 de ani, mușcată de câinii din gospodărie - Arhivă Observator

Poliţiştii din Vâlcea au deschis un dosar penal în cadrul căruia cercetează condiţiile decesului unei femei din localitatea Muereasca, despre care există suspiciunea că a murit după ce a fost muşcată de câinii pe care îi avea în propria gospodărie. Ea a fost găsită inconştientă şi a decedat la spital, relatează News.ro

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea anunţă, miercuri, că a deschis o anchetă în cadrul căreia face investigaţii cu privire la decesul unei femei în vârstă de 74 de ani din comuna Muereasca. Dosarul a fost deschis după ce, luni seară, fiul femeii a sunat la 112 cerând ajutor pentru mama sa, care nu mai răspundea la telefon.

La data de 9 ianuarie a.c., în jurul orei 19: 12, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Râmnicu Vâlcea au fost sesizaţi prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că mama sa nu îi răspunde la telefon. Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că o femeie în vârstă de 74 de ani, din comuna Muereasca, judeţul Vâlcea, ar fi fost muşcată de proprii câini, fiind găsită în stare de inconştienţă”, informează Poliţia judeţeană Vâlcea.

Articolul continuă după reclamă

Femeia a fost dusă imediat la spital, însă la scurt timp a decedat. Dosarul deschis de poliţie vizează infracţiunea de ucidere din culpă, urmând să fie stabilite cauzele şi împrejurările în care a survenit moartea bătrânei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » O bătrână de 74 de ani, mușcată de câinii din gospodărie. Femeia a murit pe patul de spital, în Vâlcea