O bătrână de 80 de ani din București a fost păcălită că va ajunge fotomodel. Femeia a plătit aproape 35.000 de euro: „Zic, uite, văd Parisul!”
O bătrână de 80 de ani din Capitală a fost păcălită că ar putea ajunge fotomodel și, timp de doi ani, le-a dat escrocilor aproape 170.000 de lei, doar ca să-și vadă visul împlinit. Femeia era amăgită că va defila pe podiumurile din Paris și Dubai, scrie stiri.tvr.ro.
Înșelăciunea a început în vara anului 2019, când femeia de 80 de ani a fost oprită pe stradă și invitată într-un studio foto din apropiere pe motiv că ”este foarte fotogenică” și ar putea face reclamă la produse cosmetice.
La început nu i s-au cerut bani, însă după ce femeia ar fi spus tinerei cu care ținea legătura la agenție că are 40 de mii de euro, în urma unei exproprieri în Constanța, totul s-a schimbat. ''Odată 16.000 de lei, odată 27.000 de mii, 50, pe urmă se axase pe 16.000 mii. În decembrie i-am dat 16.000 de lei și în ianuarie mi-a cerut încă 16.000 de lei și zicea că sunt contractele și hainele care ți s-au dat. Și atunci eu am zis: Băi, asta e escroacă, nu-i mai da. În fotografii sunt rochii lucrate în casă. Hainele îmi aparțin'', a povestit femeia pentru TVR.
Bătrâna credea că va defila în Paris și Dubai
În cele din urmă, femeia de 80 de ani a mers la poliție și a fost deschis un dosar penal. Polițiștii au pus sechestru pe apartamentul persoanei bănuite, care este cercetată sub control judiciar.
Dezamăgită și cu banii pierduți, femeia spune că visa să ajungă în Paris și Dubai cu defilările ei de modă. ”La început am zis că poate e o treabă că lumea. Zic, uite, văd Parisul. Și chiar le-am zis vecinilor că s-ar putea să plec la Paris sau Dubai și cu treaba asta noi tot timpul am râs”, a mai spus ea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰