Video O femeie a pornit un foc într-un magazin Altex dintr-un mall bucureştean. Angajaţii au intervenit înainte ca incendiul să capete proporţii
O femeie de 44 de ani a încercat să dea foc magazinului Altex aflat într-un mall din Bucureşti. Conform imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, femeia a dat foc cu bricheta unei cutii aflată pe un raft, angajaţii magazinului reuşind să stingă incendiul înainte ca acesta să capete proporţii.
Imaginile surprinse arată cum o femeie intră în magazinul Altex dintr-un mall bucureştean şi după câteva momente în care se uită unde sunt poziţionate camerele de supraveghere, găseşte un unghi mai ascuns şi dă foc cu bricheta unei cutii aflate pe un raft. Femeia, în vârstă de 44 de ani, părăseşte apoi magazinul care şi cum nimic nu s-a întâmplat.
Câteva momente mai târziu, angajaţii văd fum şi flăcări în dreptul electronicelor şi încep să se agite. Unul dintre aceştia ia un stingător şi reuşeşte să stingă incendiul înainte ca acesta să capete proporţii.
"La data de 12 octombrie a.c., în jurul orei 20:30, Secția 22 Poliție a fost sesizată de reprezentanți unui magazin de aparatură electronică dintr-un mall, cu privire la faptul că o persoană necunoscută ar fi provocat un incendiu în incinta magazinului", a anunţat poliţia.
Ce daune a provocat femeia
- Urmărire cu focuri de armă în Botoșani. Șoferul și-a incendiat mașina, apoi a fugit prin porumb
- Un gorjean și-a incendiat casa, apoi s-a sinucis. Pompierii l-au găsit spânzurat în pod
- Tânărul care şi-a incendiat vecina în Timişoara este student la Fizică Medicală. În urmă cu un an, a lovit-o...
- Ucise de flăcări, în UK. Emma și fetița ei de 4 ani nu au mai apucat să iasă din casa transformată în capcană
- TIR în flăcări pe DN6, la ieșire din Drobeta Turnu Severin. Cabina autotrenului s-a făcut scrum, traficul e...
Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că aspectele sesizate se confirmă și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere. Prejudiciul în cauză fiind de aproximativ 3.500 de lei.
"Astăzi, polițiștii Secției 22 Poliție din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară în București, la adresa unei femei, în vârstă de 44 de ani bănuită de săvârșirea faptei.
Femeia a fost condusă la sediul subunității pentru continuarea cercetărilor", a mai anunţat poliţia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰