Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video O femeie din Dej şi-a atacat copiii cu cuţitul, ca mai apoi să se înjunghie, dintr-o dorinţă de răzbunare pe socrul ei

Scene şocante au avut loc într-o localitate din judeţul Cluj. O mamă şi cei doi copii de 6 şi 8 ani au ajuns, aseară, înjunghiaţi la spital. Ceea ce părea a fi un atac fără milă asupra celor trei s-a dovedit a fi un plan de răzbunare al femeii. Mama şi-a rănit cu un cuţit copiii, apoi s-a înjunghiat, pentru ca mai apoi să dea vina pe socrul ei. Poliţiştii o cercetează acum pentru tentativă de omor.

de Alex Prunean

la 22.04.2021 , 14:25

  • O mama şi cei doi copii ai săi au ajuns la spital cu răni cauzate prin înjunghiere

Update 14:22: Femeia a pus la cale totul pentru că a vrut să se răzbune pe socru pentru că o pârâse la soţul ei că începuse să bea. Pentru tentativă de omor, femeia riscă să petreacă între 12 şi 25 de ani de închisoare. 

Update 07:46: Mama i-ar fi înjunghiat pe cei mici, în condiţiile în care era un conflict între ea şi socrul acesteia. Pentru a se răzbuna, ar fi recurs la cumplitul gest. Femeia este acum cercetată pentru tentativă de omor. Copiii au recunoscut în cele din urmă cele întâmplate. În plus, mai mulţi săteni confirmă că s-au aflat cu bunicul copiilor la stână toată ziua, neavând cum să fie el autorul.

Femeia dădea vina pe socrul care afirmă că nici măcar nu era acasă

Vezi și

Ştire iniţială: Deşi a ajuns direct pe masa de operaţii, starea femeii este stabilă, spun medicii. A suferit multiple leziuni înjunghiate, atât în zona abdomenului, cât şi în zona cervicală, în zona cefei, dar a avut noroc şi nu i-au fost atinse organe vitale. Cei doi copii de 6, respectiv 8 ani au suferit tăieturi superficiale, dar chiar şi aşa au rămas pe secţia de pediatrie a Spitalului din Dej.

Cea care a sunat la 112 a fost chiar femeia care a spus că în gospodăria lor a izbucnit un conflict şi că ar fi nevoie de intervenţia poliţiştilor. Oamenii legii s-au deplasat la faţa locului cât de repede au putut, dar când au ajuns acolo, mama şi cei doi copii erau deja răniţi. Aflată în stare de ebrietate, femeia le-a spus poliţiştilor că cel care a comis fapta este chiar socrul ei, însă bărbatul care a ajuns mai târziu acasă spune că nu ştie despre ce este vorba şi că toată ziua a fost prins cu treabă la o stână din localitate. Acesta a fost audiat întreaga noapte pentru că oamenii legii încearcă să stabilească ce s-a întâmplat.

Au fost anunţaţi şi cei de la Protecţia Copilului, iar un reprezentant se va deplasa în comuna Bobâlna, acolo unde locuieşte această familie, pentru a face o anchetă şi pentru a afla dacă după externare cei doi copii mai sunt în siguranţă în familia respectivă. 

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » O femeie din Dej şi-a atacat copiii cu cuţitul, ca mai apoi să se înjunghie, dintr-o dorinţă de răzbunare pe socrul ei