O femeie s-a angajat la Protecția Copilului şi la Curtea de Conturi cu o diplomă falsă. Nu a declarat nici că deţine şapte imobile
Procurorii au făcut percheziţii luni la proprietățile deţinute de o persoană care a prezentat pentru angajarea ca auditor public extern la Curtea de Conturi a României o diplomă falsă.
![O femeie s-a angajat şef la Protecția Copilului şi la Curtea de Conturi cu o diplomă falsă. Nu a declarat nici că deţine şapte imobile O femeie s-a angajat şef la Protecția Copilului şi la Curtea de Conturi cu o diplomă falsă. Nu a declarat nici că deţine şapte imobile](https://img.observatornews.ro/0/2022/11/7/496461/curtea-de-conturi-8c778056.webp?w=430&f=2&v=2)
Matei Luminiţa, auditor public la Curtea de Conturi, este audiată la sediul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice (DICE), după ce s-ar fi angajat cu o diplomă de licenţă falsă şi nici nu ar fi declarat că deţine şapte imobile, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.
Poliţiştii DICE din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au efectuat, luni, două percheziţii domiciliare într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, uz de fals şi fals în declaraţii, potrivit IGPR.
Percheziţiile au fost efectuate la proprietăţile unei persoane, care ar fi prezentat pentru angajarea la o instituţie în funcţia de auditor public extern o diplomă de licenţă care nu ar corespunde realităţii, în sensul că documentele necesare pentru susţinerea examenului de licenţă ar fi falsificate.
"De asemenea, cu aceeaşi diplomă, ar fi ocupat, anterior, funcţia de şef serviciu financiar-contabil într-o instituţie publică locală, specializată în ocrotirea şi protecţia copilului", arată sursa citată. Totodată, aceasta nu ar fi completat corespunzător declaraţia de avere, prin omiterea declarării a şapte imobile
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰