O femeie şi un bărbat sunt blocaţi în viscol, la peste 2300 de metri, în Bucegi şi au sunat disperaţi după ajutor
O femeie şi un bărbat sunt blocaţi în viscol, la peste 2300 de metri, în Bucegi şi au sunat disperaţi după ajutor la Salvamont Sinaia. Cei doi sunt pe Creasta O
O femeie şi un bărbat sunt blocaţi în viscol, la peste 2300 de metri, în Bucegi şi au sunat disperaţi după ajutor la Salvamont Sinaia. Cei doi sunt pe Creasta Obârşiei.
Potrivit şefului Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, cei doi turişti sunt blocaţi în zona ”Creasta Obârşiei”, un traseu dificil care urcă spre Vârful Omu.
Un turist din nordul Moldovei a sunat la Salvamont şi a spus că nu mai pot înainta şi nici nu se pot întoarce pe traseul pe care au urcat, iar cea care îl însoţeşte începe să se simtă rău, fiindu-i foarte frig.
Gheorghe Haiduc a precizat că acţiunea va dura aproximativ patru ore, în condiţiile în care pe munte este viscol, iar ceaţa reduce considerabi vizibilitatea.
”Sperăm să putem ajunge la ei, pentru că este o zonă foarte riscantă” a precizat şeful Salvamont Buşteni.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰