Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video O firmă de top din China se chinuie de 3 ani să construiască 5 km de şosea în România. Nu a ajuns nici măcar la 50%

Mitul chinezilor care construiesc într-o zi cât alţii în zece este spulberat în România. Lucrările la Centura Zalăului, făcute de o companie din China, înaintează cu viteza melcului. Deşi trebuia terminat anul acesta, nici măcar jumătate din drumul de 5 kilometri nu este gata. Traficul în oraş a devenit un calvar.

de Redactia Observator

la 28.03.2023 , 19:49

Socoteala din China nu se potriveşte cu realitatea românească. Un tronson din centura Zalăului, construit de una dintre firmele chineze de top, înaintează cu greu. Ar fi trebuit să fie gata luna viitoare. Doar că, în cei trei ani de lucrări, toate s-au pus de-a curmezişul.

Ionel Ciunt, primarul Zalăului: "Există două zone pe acest tronson unde au fost alunecări de teren şi a doua chestiune: forţa de muncă. Ei au mizat că vor aduce muncitori din ţara de origine, din China. Am înţeles că lucrurile decurg foarte greu. Abia au reuşit să aducă 25-30 de muncitori în acest proiect."

Chinezii au reuşit să construiască abia jumătate din drum

Vezi și

"Stadiul lucrărilor este de 50%, iar stadiul decontărilor de 25%. Mai avem de lucrat la terasamente și structuri. Au fost cerute și aprobate 3 luni de prelungire termen de execuție. În aceste 3 luni nu vom termina și vom solicita noi termene din cauza alunecărilor de teren", a transmis compania chineză la cererea Observator. În cel mai fericit caz, şoseaua ocolitoare ar putea fi gata la anul.

Pe acelaşi subiect

Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR: "Potrivit proiectului, şoseaua ocolitoare va avea o lăţime de 10 metri şi trei benzi de circulaţie în zonele cu pantă accentuată. Traseul include cinci viaducte, două poduri şi 15 podeţe. Valoarea contractului se ridică la 240 de milioane de lei, din care 172 de milioane sunt bani europeni."

"Ceea ce este marcat cu roșu, este tronsonul 2 al variantei de ocolire. Traseul e cumva conturat."

În lipsa centurii ocolitoare, traficul e un calvar în oraş. Iar imaginile în care constructorii din China doboară record după record li se par filme artistice, imposibile pe plaiuri mioritoce. Cele mai recente culmi ale eficienţei chinezeşti: un bloc cu 10 etaje, ridicat în 28 de ore și 45 de minute, şi podul din Beijing care a fost gata în 43 de ore.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Evenimente » O firmă de top din China se chinuie de 3 ani să construiască 5 km de şosea în România. Nu a ajuns nici măcar la 50%