Antena Meniu Search
x

Video O gaşcă din Târgu-Jiu se adună în fiecare an în cartierul copilăriei pentru a se distra ca odinioară. Vin din toate colţurile ca să nu uite de unde au plecat

Jocurile copilăriei pot fi practicate şi la vârsta maturităţii. Ne demonstrează acest lucru o gaşcă de prieteni din Târgu Jiu care se adună an de an în cartierul copilăriei lor pentru a retrăi momentele de odinioară. Veniţi din toate colţurile lumii organizează diverse competiţii şi deapănă amintiri din anii în care grijile pe care le au acum nu existau.

de Redactia Observator

la 23.08.2023, 10:38

Vezi și

Despărţiţi de nevoile vieţii, mai mulţi prieteni din Târgu Jiu se întorc în fiecare an în locul unde au copilărit. Vin din diferite colţuri ale lumii pentru a-şi reaminti de jocurile de odinioară. "În fiecare an revederea este plăcută. Ne revedem cu toţii, toţi din multe părţi. Din Anglia, din Spania, din Franţa. Unii s-au mai schimbat, alţii au rămas mai slabi", spune un participant.

Şi pentru că încă din copilărie le plăcea să bată mingea în faţa blocului, ori în curtea şcolii, păstrează şi acum tradiţia. Aşa se face că s-au împărțit în două echipe: "Seniorii", cei trecuți de 50 de ani, și "Juniorii".

"Am avut o copilărie fericită. Mergeam pe digul Jiului, acolo unde este mall-ul. Nu era mall atunci. Jucam in fiecare fotbal in curtea caminului care este alaturi si in curtea scolii", spune un participant. Scorul meciului a fost egal, 3-3, dar "Juniorii" au câștigat după executarea loviturilor de departajare. Întâlnirea s-a încheiat cu o sesiune de fotografii şi cu promisiunea că şi anul viitor se vor aduna în acelaşi loc.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi găsit produse alterate printre cumpărăturile pentru 1 Mai?

Observator » Evenimente » O gaşcă din Târgu-Jiu se adună în fiecare an în cartierul copilăriei pentru a se distra ca odinioară. Vin din toate colţurile ca să nu uite de unde au plecat