O mașină de 35.000 de euro căutată de autorităţile din Germania a fost găsită în Giurgiu
Un autoturism în valoare de aproximativ 35.000 de euro, căutat de autoritățile din Germania ca fiind furat, a fost descoperit de polițiștii de frontieră în județul Giurgiu. Mașina, înmatriculată în România și condusă de un bărbat de 41 de ani, venea din Grecia și a fost oprită pentru control pe DN5.
Duminică, în jurul orei 21:30, polițiștii de frontieră din Giurgiu au depistat o mașină căutată de autoritățile din Germania.
Aceștia au oprit mașina pentru control, pe DN 5. Vehiculul era "înmatriculat în România şi condus de un cetățean român în vârstă de 41 de ani. Autoturismul circula pe ruta Grecia–România", potrivit acestora.
"În urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul figura în bazele de date ca fiind declarat furat, în baza unei alerte emise de autoritățile din Germania", au transmis polițiștii de frontieră.
Mașina era estimată la o valoare de aproximativ 35.000 euro.
Vehiculul "a fost indisponibilizat la sediul instituției, iar în cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire", potrivit poliției de frontieră.
La finalizarea acestora vor fi „dispuse măsurile legale care se impun”, au mai transmis autoritățile.
