Observator » Evenimente » O pensiune din Nănești, Maramureș, a fost înghițită de flăcări. Incendiul a izbucnit de la autoutilitara parcată în garaj

O pensiune din Nănești, Maramureș, a fost înghițită de flăcări. Incendiul a izbucnit de la autoutilitara parcată în garaj

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 10.08.2022, 08:01 | Modificat la 10.08.2022, 08:46

A fost panică în satul Năneşti, judeţul Maramureş. O pensiune aflată în construcţie a fost înghiţită de flăcări, după ce o autoutilitară parcată în garajul acesteia a luat foc în urma unui scurtcircuit electric.

Flăcările s-au extins rapid şi au acaparat şi acoperişul din lemn. Primii care au sărit în ajutorul proprietarilor au fost localnicii. N-au reuşit însă să facă faţă vâlvătăii.

După câteva minute au ajuns şi pompierii, care s-au chinuit mai bine de patru ore să stingă flăcările puternice.

Pensiunea nu era era asigurată, aşa că proprietarii vor fi nevoiţi să suporte pagubele uriaşe din propriul buzunar.

Articolul continuă după reclamă