O fată de 13 ani a căzut de la etajul 4 al unui bloc din Brăila. S-ar fi aruncat în gol după o ceartă cu părinții
O persoană este resuscitată, marţi seară, de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, după ce a căzut de la etajul 4 al unui bloc din municipiul Brăila. Conform unor surse Observator, este vorba despre o fată de doar 13 ani care ar fi recurs la gestul extrem după o ceartă cu părinții.
Potrivit IPJ Brăila, marţi, în jurul orei 20:35, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de la etajul 4, pe strada Anton Pann.
Fata de 13 ani s-ar fi aruncat de la etaj
La fața locului s-au deplasat polițiști, un echipaj de descarcerare din cadrul ISU Dunărea Brăila și un echipaj al ambulanței care au efectuat manevre de resuscitare victimei, o minoră de 13 ani și au transportat-o la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Din primele date se pare că minora de 13 ani s-ar fi aruncat de la etajul 4 al apartamentului unde locuiește.
În cauză continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰