O persoană, dată dispărută după ce barca în care se afla s-a răsturnat în lacul Colibiţa. Ceilalţi doi oameni cu care era s-au salvat
Trei oameni s-au răsturnat cu barca în lacul Colibiţa, sâmbătă după-amiaza. Salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud şi scafandrii au intervenit, iar primele date de la faţa locului arată că două dintre persoane s-au salvat, a treia fiind dispărută, potrivit News.ro.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Incidentul a avut loc pe lacul Colibiţa din Bistriţa Năsăud. Primele date de la faţa locului indică faptul că două dintre cele trei persoane aflate în barcă au reuşit să se salveze şi au ieşit singure din apă. O treia persoană ar fi dispărut în apele lacului.
La ora transmiterii acestei ştiri intervin scafandrii, dar şi pompierii militari de la Garda de Intervenţie Prundu Bârgăului, cu un echipaj de pompieri cu barca, un echipaj de prim ajutor SMURD şi un echipaj de terapie intensivă mobilă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰