Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto O șoferiță din Neamț a încercat să se sinucidă. Tânara de 28 de ani a intrat pe rând cu mașina într-un gard, o țeavă de gaz și un transformator electric

O șoferiță din Neamț a vrut să moară cu orice preț, însă a avut zile. Tânăra de 28 de ani s-a urcat băută la volan și a intrat pe rând într-un gard, o țeavă de gaz și un transformator electric, pe o distanță de 500 de metri.

de Redactia Observator

la 22.09.2022 , 15:50

Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost pozitiv. Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Ce spun polițiștii

La data de 22 septembrie a.c., în jurul orei 10.30, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Castanelor, în localitatea Târgu-Neamț.

Articolul continuă după reclamă

Din cercetări preliminare efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce o tânără, de 28 de ani, din Târgu-Neamț conducea un autoturism, din direcția Târgu-Neamț spre Timișești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu gardul unui imobil, după care și-ar fi continuat deplasarea, pe o distanță de aproximativ 500 de metri, acroșând un branșament de gaz și intrând în coliziune cu un post de transformare electric.

Pe acelaşi subiect

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătoarei auto.

Aceasta a fost testată pasiv cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilitii, cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » O șoferiță din Neamț a încercat să se sinucidă. Tânara de 28 de ani a intrat pe rând cu mașina într-un gard, o țeavă de gaz și un transformator electric