O tânără a fost amenințată cu un cuțit, apoi violată pe o stradă din Petroșani. Agresorul are 40 de ani
O femeie, în vârstă de 24 de ani, a fost amenințată cu cuțitul și apoi violată de un bărbat de 40 de ani. Bărbatul a obligat-o să meargă într-o zonă întunecată, de pe o stradă din Petroșani, unde s-a întâmplat incidentul. Fapta lui nu a rămas nepedepsită.
Incidentul a avut loc pe o stradă din Petroșani, într-o zonă întunecată, unde agresorul a obligat-o să meargă. Autoritățile au fost sesizate cu privire la acest incident și au început cercetările. Atacatorul femeii a fost identificat și reținut, inițial, pentru 24 de ore. Ulterior, acesta a fost prezentat procurorului de caz cu propunerea de punere în mișcare a acțiunii penale și de arestare preventivă, informează reporterul Observator, Iulia Pop.
"La data de 21 ianuarie 2023, ora 19:40, o femeie în vârstă de 24 de ani, din municipiul Petroșani, în timp ce se deplasa pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Petroșani, a fost abordată de către un bărbat, care sub amenințarea unui cuțit și sub amenințarea cu moartea, a condus-o forțat pe strada Ștefan Octavian Iosif din municipiul Petroșani, unde, într-o zonă întunecată, a întreținut cu aceasta relații sexuale.
În urma cercetărilor investigative efectuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Municipiului Petroșani, a fost depistat și identificat autorul faptei, în persoana unui bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Petroșani, care a fost reținut pentru 24 de ore, iar în data de 22 ianuarie 2023, acesta a fost prezentat procurorului de caz cu propunerea de punere în mișcare a acțiunii penale și de arestare preventivă.
La data de 22 ianuarie 2022, instanța a admis propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani și a admis arestarea inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de viol", au transmis autorităţile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰