Olguţa Vasilescu, anunţ de ultimă oră despre achitarea pensiilor înainte de Paşti
Ministerul Muncii a anunţat că achitarea pensiilor înainte de Paşti este imposibilă, întrucât acest proces este unul de durată.
Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a anunţat, printr-un comunicat, că achitarea pensiilor înainte de Paşti este imposibilă, întrucât acest proces este unul de durată, care necesită aproximativ două săptămâni în fiecare lună.
"Pensiile aferente ultimei luni au fost achitate până pe data de 30, în condiţiile în care procesul este unul de durată, care necesită aproximativ două săptămâni, în fiecare lună. Cum Sărbătorile Pascale au fost stabilite în acest an în data de 8 aprilie, ar fi fost imposibilă achitarea pensiilor în perioada 2 - 5 aprilie, în condiţiile în care data de 1 aprilie a fost zi de duminică, iar data de 6 aprilie este ziua de vineri, zi liberă prin lege", potrivit comunicatului.
Reprezentanţii Ministerului Muncii spun că, mai mult decât atât, o eventuală plată a pensiilor în avans ar fi făcut ca unii dintre pensionari să nu mai primească nici un ban timp de şapte săptămâni.
Plăţile care se află în sarcina Autorităţii Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (alocaţii pentru copii, indemnizaţii de creştere a copilului, stimulent de reinserţie, prestaţii pentru handicap şi altele) din coordonarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale au fost devansate doar pentru cazurile în care, de regulă, se plăteau în perioada 6 - 9 aprilie (zile libere), urmând ca plata pentru celelalte să se facă la termenul obişnuit.
"Angajaţii Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale nu au solicitat plata în avans a salariilor, care vor fi achitate la termen, pe 15 ale lunii, motiv pentru care MMJS nu a făcut o solicitare de devansare a termenului către Ministerul de Finanţe. În principiu, astfel de solicitări au fost făcute de instituţii care aveau zi de salariu în perioada 6-9 aprilie, care sunt zile libere", se mai arată în comunicat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰