Video Omul cu ''opt feţe'', anchetat de poliţiştii din Capitală, după o escrocherie de proporţii. Cum i-au dat de urmă oamenii legii
Escrocherie de proporţii, anchetată la Bucureşti! Un bărbat, care îşi făcuse opt identităţi false cu ajutorul unor ştampile, a fost ridicat de poliţiştii de la Operaţiuni Speciale. Investigatorii trebuie să afle acum cât rău a făcut individul, care se dădea, printre altele, drept medic la spitalul Elias, executor judecătoresc şi angajat la Registrul Comerţului. În general, meserii legate de onorarii foarte mari.
La percheziţii, poliţiştii au găsit în casa bărbatului mai multe documenet de identitate şi ştampile ale unor instituţii private şi de stat: un spital din Capitală, Registrul Comerţului sau un birou notarial. Toate erau false.
Bărbatul de 48 de ani a fost dat de gol de angajatul centrului de confecţionat ştampile. Vânzătorul s-a îngrijorat când a văzut că acelaşi om comandă parafe cu funcţii diferite. Poliţiştii au descoperit că suspectul este deja anchetat sub control judiciar de procurorii anti-mafia, pentru constituire de grup infracţional organizat şi evaziune fiscală.
Omul cu opt identităţi false a fost reţinut
Până să intre în atenţia anchetatorilor, individul era invitat în platourile televiziunilor locale din Moldova unde se prezenta ca administrator de firmă şi luptător împotriva ilegalităţilor din administraţia locală din Vrancea.
''Astăzi totuşi am fost la poliţie şi am fost plăcut surprins că totuşi poliţia, până la ora actuală, şi-a făcut treaba.''
Bărbatul anchetat pentru fals şi uz de fals a folosit acte false ca să comande ştampilele pentru multiplele sale identităţi. Majoritatea centrelor care confecţionează parafe cer documente doveditoare. Omul cu opt identităţi false a fost reţinut 24 de ore de poliţişti, după care eliberat şi anchetat sub control judiciar.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰