Eveniment

Ora de vară 2018. Când se schimbă ora în cea mai scurtă zi a anului

Publicat pe 24.03.2018 la 07:45 Actualizat pe 24.03.2018 la 07:45

Ora de vară 2018 e adoptată de România în noaptea de sâmbătă spre duminică. Ceasurile se dau înainte cu o oră.

Ora de vară 2018 este adoptată duminică, 25 martie

Hepta

Ora de vară 2018 e adoptată de România în noaptea de sâmbătă spre duminică. Ceasurile se dau înainte cu o oră.

Conform reguliilor acceptate internațional, duminică, pe 25 martie, țările Uniunii Europene trec la ora de vară 2018.

Cum trece România la ora de vară 2018

În România, duminică, ora 03.00 devine ora 04.00. Astfel, ziua de 25 martie devine cea mai scurtă din an. Efectiv, avea doar 23 de ore și, practic, vom dormi mai puțin în această noapte.

După ce a trecut la ora de vară, România se va afla la o diferență de 3 ore în plus față de Timpul Universal Coordonat (UTC+3 sau GMT+3).

Schimbarea nu va afecta mersul trenurilor, care a fost adaptat de câțiva ani la această modificare.

Când și de ce se schimbă ora

Ora de vară este adoptată pentru a beneficia cât mai mult de lumina naturală, cea a Soarelui, pe o perioadă cât mai lungă din zi. Modificarea are inclusiv scopuri economice. Astfel, prin exploatarea luminii naturale, se reușește economisirea de energie.

UE schimbă ora în ultima duminică din luna martie a fiecărui an. România s-a raliat la acest sistem european încă din 1997, cu 10 ani înainte de a intra în UE.

În schimb, țara noastră a adoptat ora de vară mult mai devreme, încă din 1932, dar trecea la o dată diferită față de alte țări. Între 1943 și 1949 a suspendat schimbarea orei.

Planuri de eliminare a orei de vară

Acest sistem are și critici, care, de-a lungul timpului, au prezentat inițiative pentru a renunța la el. Cea mai recentă tentativă a fost în acest an, când, în Parlamentul European a fost înaintată o rezoluție de eliminare a orei de vară.

În România, de asemenea, există un proiect de lege depus la Senat care vizează renunțarea la regula de a mai schimba ora.

Când se trece la ora de iarnă 2018

Ora pierdută pe 25 martie este recuperată când se va trece la ora de iarnă 2018. În UE, schimbarea se produce în ultima duminică din luna octombrie a fiecărui an. Astfel, în 2018, schimbarea orei va fi pe 28 octombrie, care devine cea mai lungă zi din an.

Ceasurile se dau înapoi cu o oră. Atunci, România va fi la o diferență de 2 ore de Timpul Universal Coordonat (UTC+2/GMT+2).

În articolul

Ora de vară 2018. Când se schimbă ora în cea mai scurtă zi a anului

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

urmează pe observator

Vremea • la 13:55

Vremea 3 - 16 august 2020. Prognoza meteo pe regiuni, în următoarele două săptămâni

  • Meteorologii ANM au emis estimarea evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în următoarele două săptămâni.
Eveniment • la 13:54

Lista pe judeţe a cazurilor de coronavirus în România, 3 august 2020

  • Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, luni, 823 cazuri noi de îmbolnăviri cu noul coronavirus.
  • Numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.660, dintre aceștia, 419 la ATI.
Eveniment • la 13:47

SpaceX scrie istorie. Elon Musk se pregăteşte să trimită pe orbită turişti

  • După un zbor istoric spre Staţia Spaţială Internaţională, Space X prima capsulă privată cu astronauţi NASA la bord s-a întors cu bine pe Pământ. Acum, fondatorul vizionar Elon Musk se pregăteşte să trimită pe orbită turişti. Misiunea a durat două luni şi a fost prima în ultimii 9 ani prin care NASA a trimis în cosmos astronauţi
Extern • la 13:29

Un tată și-a văzut copiii luați de val și a sărit după ei. Trei a salvat, înainte să moară. „Îi voi fi întotdeauna recunoscătoare”

  • Bărbatul și-a văzut trei dintre copiii luați de un val uriaș și s-a aruncat fără să clipească după ei.
  • A reușit să-i aducă cât mai aproape de mal, însă pentru el nu a mai avut putere să lupte. 
Horoscop • la 13:27

Horoscop 4 august 2020. Decizii importante și o nouă poveste de iubire

  • Scorpionii ar putea cunoaște o persoană cu adevărat specială
  • Vești bune cu privire la bani pentru nativii din Gemeni
Eveniment • la 13:25

Minoră în comă alcoolică după un concurs de băut, în Vaslui

  • Cazul a fost sesizat la Protecția Copilului, care a început o anchetă.
  • Dacă se va dovedi că nu au avut grijă de fată, aparținătorii acesteia riscă să fie decăzuți din drepturi.
Vezi toate știrile noi

Trending

Polițista Cristina, filmuleț provocator pe TikTok, aproape dezbrăcată! Imagini interzise minorilor! „Mă distrez doar!”pe a1.ro
Un politician de 43 de ani a murit imediat după externare. A fost tratat de COVID-19 și avea două teste negativepe a1.ro
Noi detalii șocante despre tânărul sinucigaș din Dolj! Băiatul, care a omorât o familie, voia să apară la știripe spynews.ro
Noul an școlar, 2020-2021. Care elevi ar urma să meargă la școală pentru studiipe spynews.ro
Ce s-a ales de Sergiu "Călăreţul", cel căruia Moroşanu îi făcea cadou o casă. Are dosar penal. "Am văzut două maşini de poliţie la el în curte"pe antenasport.ro
Pensia pe care Nadia Comăneci o primeşte de la statul român. "Zeiţa de Montreal" locuieşte în SUApe antenasport.ro
Rămân cu tinepe antenaplay.ro
Daniela Crudu este istorie! Mihai Costea, într-o nouă relație cu o altă bombă sexy din lumea mondenă!pe antenastars.ro
Are sau nu are coronavirus? Horia Moculescu, primele declarații după ce a fost testat: „Am avut toate simptomele specifice”pe antenastars.ro
17 artiști care au pretenții exagerate de la staff-ul lorpe zutv.ro
Uite ce artiști au fugit din țara lor pentru o carieră de succes!pe zutv.ro
10 lucruri pe care nu le vedem în filme despre Batmanpe tvhappy.ro
Razvan Simion, anunț ȘOC: ”Este ultima mea săptămână!”pe antena3.ro
CUTREMUR pe scena politică! Rareș Bogdan candidează la Primăria Capitalei! Este SCANDAL monstru în PNL!pe antena3.ro
48 de morti si 35 de raniti in cel mai grav accident din istoria Romanieipe cars.ro
Șoc la Antena 1! Viorel și Vulpița de la Acces Direct ... Mirela Vaida tocmai a făcut anunțulpe playtech.ro
„Mascați pe stradă”, restricție ilegală. „La plajă, doar cu soțul” e discriminarepe jurnalul.ro
Horoscop săptămânal, 3 - 9 august. Racii se ocupă de problemele financiarepe jurnalul.ro