Ora de vară 2024. Când s-a schimbat pentru prima dată ora în România
Ora de vară 2024. Am trecut oficial în 2024 la ora de vară în România. Azi noapte, ora 3 a devenit ora 4, astfel am dormit cu toţii cu o oră mai puţin. Orarul de vară se aplică până în ultima duminică a lunii octombrie.
Schimbarea bruscă de program ne-ar putea da organismul peste cap, spun specialiştii.
Trecerea la ora de vară 2024 se face pe 31 martie
Azi noapte, România a trecut la ora de vară şi am dormit mai puţin cu o oră. Ceasurile vor fi ajustate la ora de vară, astfel încât ora 3 va deveni ora 4. Această modificare are loc la zece zile diferenţă după echinocţiul de primăvară, însă nu pentru toată lumea. În ultimii ani, mai multe state printre care şi Iordania sau Iran au renunţat la introducerea orei de vară. De asemenea, ora de vară a fost un subiect care a intrat în atenţia Uniunii Europene, care ar vrea să renunţe la acest mecanism de schimbare a orei. Din această noapte, zilele vor deveni mai lungi, iar nopţile mai scurte.
De când se schimbă ora de vară în România
În România, ora de vară este corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene (UE). Ora oficială de vară, ora Europei Orientale la care trece ţara noastră în noaptea de sâmbătă spre duminică, a fost introdusă în România pentru prima dată în 1932. Până în 1939, a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00.00, şi prima duminică din octombrie, ora 01.00 (ore locale). Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară, relatează Agerpres.
În 1979, România a semnat Convenţia fusurilor orare, iar, în 1997, prin Ordonanţa nr. 20 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României, la art (1) se precizează că: "În cadrul orarului de vară se stabileşte ora oficială de vară, decalată cu o oră în avans faţă de ora Europei Orientale, aplicabilă din ultima duminică a lunii martie, ora 3.00, care devine ora 4.00, până la ultima duminică a lunii octombrie, ora 4.00, care devine ora 3.00".
Schimbările de oră în Europa sunt sincronizate. Conform legislaţiei UE actuale, ora de vară începe în ultima duminică a lunii martie şi se încheie în ultima duminică a lunii octombrie. Ţările participante sunt Uniunea Europeană (UE), inclusiv Bulgaria, Franţa, Germania, Italia, Polonia şi Spania, precum şi majoritatea celorlalte state, inclusiv Regatul Unit al Marii Britanii, Norvegia şi Elveţia. Cea mai mare parte a Ucrainei şi-a avansat ceasurile pentru DST, cu excepţia zonelor ocupate de Rusia. Ţările europene care nu schimbă ora sunt Rusia, Islanda şi Belarus. Unele ţări au revenit la ora iniţială, în timp ce altele au preferat să rămână continuu la ora de vară. Schimbarea orei nu este însă simultană în toate ţările, din cauza diferenţei de fus orar, potrivit www.timeanddate.com.
De ce se trece la ora de vară
Ca principiu, acest sistem are scopul de a benefcia cât mai mult de lumina zilei, majoritate activităţile fiind desfăşurate în prima parte a zilei. În 1784, omul de ştiinţă, scriitorul şi omul de afaceri american Benjamin Franklin a sugerat această metodă într-o satiră, în care menţiona că s-ar realiza o economie de lumânări prin folosirea luminii de dimineaţă a soarelui. Ideea folosirii orei de vară este atribuită neozeelandezului George Vernon Hudson, entomolog care a susţinut că ar avea nevoie de mai multă lumină pentru a studia insectele şi care a venit cu această idee în 1895. Schimbarea orei a fost aplicată, pentru prima dată, în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva ţări din Europa. Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu 1916.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰