Patinaj la discotecă. Moda care a făcut furori în America anilor 70 a fost ajuns şi la noi. Cât costă o oră de distracţie
Distracţie made in America. Discoteca pe role, cunoscută și sub denumirea de roller disco, alunecă în viteză şi aduce moda anilor 70 în prezent. Ecuaţia petrecerii e simplă: patinaj cu role cu patru roți pe parchet, globuri cu lumini curcubeu şi muzică. În Cluj, dansul pe patine e deja hit.
Muzică, globuri de discotecă, jocuri de lumini colorate şi obligatoriu patine cu patru roţi în picioare. E fix atmosfera anilor 70 pe care a pariat Andrei când şi-a organizat petrecerea de 13 ani. "Foarte frumos. Mi se pare o atracţie superbă pentru copii şi foarte potrivit să îţi ţii ziua aici deoarece ai loc să te distrezi cu pirietenii", spune Andrei. "Fiind născut şi iarna mă gândeam la ce loc să îi duc să se distreze şi am găsit acest loc. Mulţi patinează dintre ei şi am zis atunci cu rolele o să fie ceva nou", a declarat şi mama băiatului.
Coceptul este inspirat din Statele Unite şi se numeşte roller disco. Petrecăreţii alunecă într-un ring, pe o podea uriaşă din lemn, special lacuită. Patinele folosite sunt cu patru roţi, deci pot fi utilizate la fel de uşor atât de adulţi cât şi de copii. Dacă totuşi nu eşti foarte sigur de puterile tale, primeşti şi un cadru care să te ajute să rămâi mai uşor pe picioare.
Reporter: Pentru tine e prima dată pe role?
Copil: Da.
- Adio seminţe pe stadionul Municipal din Botoşani. Decizie inedită luată de echipa din Superligă
- O şoferiţă beată s-a înfipt cu maşina într-un suport de butelii, dintr-o benzinărie din Neamţ. Femeia a fost...
- "Am vazut-o trântită jos! Şoferul a plecat, oamenii ţipau". Momentul când o bătrână este lovită de o...
- Vacanță cu ghinion: Român din SUA, jefuit în Galaţi de firma de la care închiriase o mașină
- Doi polițiști răniți, după ce au intrat cu autospeciala într-un cap de pod, în Caraș-Severin
Reporter: Cum a fost când ai intrat pe pistă?
Copil: Greu, dar după aia m-am învăţat şi acum ştiu.
De distracţie se bucură şi copiii şi adulţii în egală măsură. "Ne place atmosfera, muzica, faptul că putem experimenta asta. Parcă suntem în anii 80, distrându-ne", spune o tânără.
"E o perioadă mai aglomerată având în vedere şi vremea de afară. Oamenii preferă cumva activităţile de interior, la fel şi ce care vor să facă sport. E unic şi diferit", a declarat Anca Ciatarîş, managerul localului. 55 de lei costă o oră de distracţie. Preţul include accesul, chirierea patinelor şi a echipamentului de protecţie. Un patinoar edentic e şi în Timişoara.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰