Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Patronul care ar fi ţinut sclavi 7 tineri, în arest la domiciliu. Victimele erau racolate din Gara de Nord şi minţite că vor primi bani. La ferma din Argeş începea chinul

Individul care îi exploata pe cei şapte tineri, printre care şi un minor, a fost plasat sub arest la domiciliu. Iniţial, acesta fusese reţinut pentru 24 de ore. Totul a ieşit la iveală după ce minorul, un băiat în vârstă de 17 ani, a reuşit să fugă de la stâna individului şi a fost văzut pe stradă de o patrulă de poliţie.  

de Ana Grigore

la 29.06.2024 , 08:29

După 24 de ore petrecute în arest, patronul fermei a fost plasat în arest la domiciliu. Acesta are probleme de sănătate, iar acesta a fost motivul pentru care magistraţii au decis să îl lase acasă. Chinurile la care erau supuşi cei şapte tineri au ieşi la iveală după ce unul dintre minori a reuşit să fugă şi a fost văzut pe stradă de o patrulă de poliţie. Acesta le-a atras atenţia agenţilor pentru că era sumar îmbrăcat, murdar şi debusolat.

Victimele erau racolate din Gara de Nord, din Capitală. Traficanții ademeneau tineri şi le propuneau bani, în schimbul muncii depuse la stână. Ajungi la fermă, nu doar că nu primeau bani, dar erau obligaţi să muncească, să trăiască în condiţii inumane. În plus, aceştia nu erau niciodată lăsaţi să plece singuri.

Ferma groazei din Argeş

Vezi și

Am mers şi noi să vedem condiţiile în care cei şapte tineri erau obligaţi să trăiască şi să muncească. Ce am găsit acolo este extrem de greu de privit. Tinerii erau obligaţi să doarmă în corturi sau chiar în maşini, în condiţii mizere.

Pe acelaşi subiect

Reporter: Ceilalţi băieţi unde sunt?

Bărbat: Nu ştiu nimic.

Reporter: Oamenii care munceau aici de unde îi lua? Îi cunoşteai pe toţi?

Bărbat: De unde să îi cunosc? Eu vin o dată, la o săptămână, două.

În urmă cu trei ani, individul care exploata fără milă tineri, era cunoscut ca fiind primul fermier care a achiziționat un abator mobil. Atunci, el se lăuda cu 200 de vaci de carne Angus și Limousine și peste o mie de oi. 

Ana Grigore Like

Mereu am fost curioasă să aflu ce se întâmplă în jurul meu, să cunosc oameni și povești. Meseria aceasta mă caracterizează cel mai bine și cred că ea m-a ales pe mine înainte ca eu să o aleg pe ea.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Patronul care ar fi ţinut sclavi 7 tineri, în arest la domiciliu. Victimele erau racolate din Gara de Nord şi minţite că vor primi bani. La ferma din Argeş începea chinul