Patru muncitori, prinși sub un mal de pământ, la Săpoca. Unul dintre ei a fost scos fără semne vitale
Patru persoane au fost prinse sub un mal de pământ, vineri, în localitarea Săpoca, județul Buzău. Incidentul a avut loc în timp ce bărbații efectuau lucrări de excavare.
UPDATE. Pompierii au eliberat partea superioară a corpului în cazul celei de-a patra victime. Aceasta nu prezintă semne vitale.
La ora transmiterii știrii se fac eforturi pentru ca acesta să fie scos, astfel încât să înceapă evaluarea medicală împreună cu manevrele de resuscitare.
Patru bărbați, prinși sub un mal de pământ la Săpoca
Pompierii din cadrul ISU Buzău au fost solicitați să intervină pe raza localității Săpoca pentru salvarea a patru persoane ce efectuau lucrări de excavare și au au fost prinse sub un mal de pământ
Până la ora transmiterii știrii, conform informațiilor de la fața locului, au fost identificate patru victime.
Astfel, o victimă a fost găsită deja extrasă, conștientă, cooperantă, două au fost extrase de pompieri, conștiente, cooperante, evaluate de ambulanțele SMURD și SAJ, una dintre ele refuzând transportul la spital. Încă o victimă este momentan neidentificată, aflată sub malul de pământ. Acesteia nu îi este cunoscută starea sau poziția.
În acest moment pompierii fac eforturi pentru scoaterea în siguranță a celei de-a patra victime.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰