Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Pericolul la care se expun şoferii care au maşini pe GPL. Avertismentul experţilor, după ce automobilul unui bărbat a explodat după alimentare, în Bucureşti

O maşină care folosea combustibil GPL a explodat aseară în mers la Bucureşti. Şoferul abia plecase din benzinăria unde alimentase. Omul a avut norocul vieţii lui - a supravieţuit deflagraţiei extrem de puternice. 

de Ana Grigore

la 10.02.2024 , 19:34

Şoferul a alimentat maşina cu GPL într-o benzinărie din sectorul 6, apoi a continuat drumul fără să ştie că maşina lui era o bombă cu ceas. Automobilul a explodat după 200 de metri. 

Ana Grigore, reporter Observator: Explozia a fost atât de puternică încât plafonul maşinii a fost pur şi simplu curbat. În doar câteva minute a fost complet înghitită de flăcări şi tot ce a mai ramas este un morman de fiare.

Martor: Se vedea. 

Vezi și

Reporter: Foc, fum, ce se vedea?

Pe acelaşi subiect

Martor: Foc. Bine că a apucat să iasă din maşină.

Şoferul a scăpat doar cu câteva arsuri deloc grave

Maşina a explodat cu şoferul la volan, dar bărbatul a reuşit să iasă teafăr din automobil. A scăpat doar cu câteva arsuri deloc grave şi nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Experţii auto îi sfătuiesc pe şoferii care au maşini cu GPL să verifice frecvent detaliile tehnice.

Emil Gîtej, expert în conducere defensivă: Singura explicaţie ar fi o neetanşare a garniturii care nu a fost la locul ei sau o zonă în care butelia a avut contact cu scântei electrice sau în zona aprinderii de la motor. Cea mai evidentă legătură este aceea că tocmai alimentase ceea ce înseamnă că butelia este cu presiune foarte mare în ea.

Anchetă pentru vătămare corporală şi expertiză tehnică

Poliţiştii au început ancheta pentru vătămare corporală şi au cerut o expertiză tehnică - trebuie să afle din ce cauză s-a produs explozia. Incidentul a avut loc la niciun an de când o maşină a explodat într-o staţie GPL din Ilfov, în timp ce era alimentată. Un angajat al staţiei a murit atunci, iar şoferul a fost grav rănit.

Ana Grigore Like

Mereu am fost curioasă să aflu ce se întâmplă în jurul meu, să cunosc oameni și povești. Meseria aceasta mă caracterizează cel mai bine și cred că ea m-a ales pe mine înainte ca eu să o aleg pe ea.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Pericolul la care se expun şoferii care au maşini pe GPL. Avertismentul experţilor, după ce automobilul unui bărbat a explodat după alimentare, în Bucureşti