Antena Meniu Search
x

Curs valutar

PERSEUS, cel mai mare spărgător de gheaţă din România, va interveni pe Dunăre pentru ca o ambulanţă să ajungă în Insula Mare a Brăilei

Spărgătorul de gheaţă "Perseus", cel mai mare din România, a fost solicitat şi va interveni pe segmentul brăilean al Dunării, unde s-au format sloiuri, pentru a-i face drum unei ambulanţe îmbarcate pe bac, care trebuie să ajungă la o urgenţă în Insula Mare a Brăilei.

de Redactia Observator

la 08.01.2017 , 15:42

Spărgătorul de gheaţă "Perseus", cel mai mare din România, a fost solicitat şi va interveni pe segmentul brăilean al Dunării, unde s-au format sloiuri, pentru a-i face drum unei ambulanţe îmbarcate pe bac, care trebuie să ajungă la o urgenţă în Insula Mare a Brăilei.

"O ambulanţă cu paramedic încearcă să ajungă în localitatea Măgureni din Insula Mare a Brăilei, pentru a prelua un bărbat în vârstă de 76 de ani, cu probleme respiratorii. Ambulanţa traversează fluviul cu BAC-ul în condiţii grele, deoarece sunt sloiuri pe Dunăre. Am solicitat şi vom primi în ajutor spărgătorul de gheaţă Perseus", potrivit informaţiilor furnizate pentru Agerpres de purtătorul de cuvânt al ISU, Ştefan Stoian.

"Perseus", cel mai mare spărgător de gheaţă din România, are o lungime de 70 de metri şi o lăţime de 16 metri. El se află în patrimoniul Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos Galaţi şi poate sparge gheaţa groasă chiar şi de zece metri.

Articolul continuă după reclamă

Dunărea prezintă pe sectorul din judeţul Brăila sloiuri de gheaţă, motiv pentru care autorităţile caută soluţii pentru aducerea unui spărgător de gheaţă, cel mai probabil la Galaţi.

BAC-urile spre Insula Mare a Brăilei circulă doar pentru situaţii de urgenţă, iar la trecerea BAC Smârdan, care face cu judeţul Tulcea, circulă doar bacurile de capacitate mare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Unde veți petrece sărbătorile, în ţară sau în străinătate?
Observator » Evenimente » PERSEUS, cel mai mare spărgător de gheaţă din România, va interveni pe Dunăre pentru ca o ambulanţă să ajungă în Insula Mare a Brăilei