Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Peste 500 de incendii în România, în ultima săptămână. Explicaţiile lui Raed Arafat: "E secetă şi îi mai avem şi pe cei care dau foc"

Alertă maximă şi în România! Incendii de proporţii pot să apară în orice zonă, din cauza caniculei, avertizează Raed Arafat. În ultimele 24 de oră, sute de pompieri au luptat cu mai multe focare puternice în Constanţa, Gorj şi Ilfov. La marginea Bucureştiului a izbucnit alt incendiu puternic, după cel de ieri. Iar în toată ţara, 500 de incendii de vegetaţie s-au produs în ultima săptămână.

de Bianca Iacob

la 19.07.2023 , 19:49

Perdeaua de flăcări se ridică la câţiva metri în aer. O coloană de fum ameninţător anunţă pericolul. Localnicii din Măgurele, oraş-satelit al Capitalei, se tem că focul va ajunge la casele lor. 15 maşini de pompieri ajung în cele din urmă la câmpul care arde. Localnicii din zonă îi privesc pe salvatori cu sufletul la gură. Spun că flăcările au pornit din senin. Aproape 15 hectare de rapiţă au ars lângă Măgurele până să izbutească pompierii să potolească incendiul.

Anul trecut au fost peste 20.000 de incendii de vegetaţie, cele mai multe în ultimii cinci ani

Între timp, alte flăcări izbucneau pe un teren viran de la marginea Cartierului Giurgiului. Incendiile de astăzi au adus şi mai multă spaimă, după focul de proporţii care a mistuit ieri, ore în şir, vegetaţia din Bragadiru. 300 de hectare au ars chiar lângă casele localnicilor. A fost panică şi judeţul Constanţa. Uscată de caniculă, vegetaţia din apropierea penitenciarului Poarta Albă a luat foc rapid azi-noapte din cauza unei ţigări aprinse, aruncate la întâmplare. Flăcările s-au apropiat la 200 de metri de închisoare, în timp ce directorul lua în calcul evacuarea deţinuţilor. Astăzi, vegetaţia s-a aprins din nou. Incendiul a mers de data aceasta spre calea ferată. Trei trenuri cu sute de pasageri au fost oprite înaintea zonei periculoase. Raed Arafat, şeful Departamentului pentru situaţii de urgenţă, avertizează că riscul de incendii este mare în toată România.

Vezi și

"Deci avem un risc unic pentru un simplu motiv. Este secetă şi îi mai avem şi pe cei care pornesc aceste incendii", a declarat Raed Arafat. "Această problemă a apărut acum, recent, dar este cauzată de indiferenţa şi inconştienţa asupra acestei practici, până la urmă, de incendiere a miriştilor", a declarat Andrei Corlan, comisar general Garda de Mediu. La ora 16.00, aplicaţia arăta 36 de grade. În câmp adie uşor şi vântul iar asta însemnă că în orice moment focul se poate autoaprinde chiar şi de la oglindirea unui ciob. Incendierea este interzisă şi mă refer aici la incendierea de vegetaţie uscată. Amenda poate ajunge până la 15.000 de lei pentru persoanele fizice. Anul trecut au fost peste 20.000 de incendii de vegetaţie, cele mai multe în ultimii cinci ani.

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Peste 500 de incendii în România, în ultima săptămână. Explicaţiile lui Raed Arafat: "E secetă şi îi mai avem şi pe cei care dau foc"