Antena Meniu Search
x

Un polițist din Iași a fost bătut în club, de față cu iubita, și apoi înjunghiat în fața spitalului: 'Nu mă las până nu te omor!'

Un polițist din Iași, fost membru al Trupelor Speciale, a fost bătut într-un club, chiar de față cu iubita lui, și apoi înjunghiat în fața spitalului.

Un polițist din Iași a fost bătut în club, de față cu iubita, și apoi înjunghiat în fața spitalului

Un polițist din Iași, fost membru al Trupelor Speciale, a fost bătut într-un club, chiar de față cu iubita lui, și apoi înjunghiat în fața spitalului.

Totul s-a întâmplat, în noaptea de sâmbătă spre dumnică, în jurul orei 04.30, într-un club din Iași, acolo unde polițistul a mers împreună cu iubita lui.

"Din informaţiile deţinute până în prezent reiese că este vorba despre un coleg care se afla în timpul liber şi care a fost înjunghiat de către o persoană, în urma unei altercaţii. Colegul nostru a fost internat la Spitalul Sfântul Spiridon, din Iaşi. Se fac cercetări de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru tentativă la omor", a declarat, astăzi, Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.

Medicul Diana Cimpoeşu, şef UPU-SMURD Iaşi a declarat pentru Mediafax că bărbatul este internat în stare stabilă.

Pe acelaşi subiect

"A ajuns la noi cu o plagă înjunghiată în regiunea deltoidiană stânga şi temporo-parietală stânga, având şi o fractură de piramidă nazală", a spus duminică prof.dr. Cimpoeşu, şefa UPU-SMURD Iaşi.

Potrivit unor surse, polițistul din Iași a fost lovit peste faţă, în club. Martorii au povestit că unul dintre tinerii cu care polițistul s-a certat i-ar fi spus: 'Nu mă las până nu te omor!'.

Ulterior, agentul a luat un taxi şi a mers la spital pentru a primi îngrijiri medicale, iar în faţa instituţiei medicale a fost înjunghiat de către o persoană din grupul cu care avusese conflictul.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Evenimente » Un polițist din Iași a fost bătut în club, de față cu iubita, și apoi înjunghiat în fața spitalului: 'Nu mă las până nu te omor!'