Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Doi polițiști au fost atacați pe stradă, de persoane fără declarații pe proprie răspundere, la Călărași

Procurorii din Călărași au anunțat punerea în mișcare a acţiunii penale față de două persoane, soț și soție, care au atacat doi polițiști, pe stradă. Agenții încercau să afle dacă persoanele respective au declarație pe proprie răspundere, însă au avut parte de o reacție violentă a celor doi.

de Cristian Ionescu

la 12.04.2020 , 17:57

- observator.tv

Procurorii din Călărași au anunțat punerea în mișcare a acţiunii penale față de două persoane, soț și soție, care au atacat doi polițiști, pe stradă. Agenții încercau să afle dacă persoanele respective au declarație pe proprie răspundere, însă au avut parte de o reacție violentă a celor doi.

În urma agresiunii a fost deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

"În fapt, s-a reţinut că inculpatul T.L. a părăsit locuinţa de domiciliu fără a completa o declaraţie pe propria răspundere, conform ordonanţelor militare emise pe perioada instituirii stării de urgenţă pe teritoriul României, ocazie cu care a fost depistat de persoanele vătămate Ş.I. şi B.C.B, ambii în calitate de lucrători de poliţie în cadrul I.P.J. Călăraşi. La scurt timp, la faţa locului şi-a făcut apariţia şi inculpata T.L., care împreună cu inculpatul T.L., au adresat multiple ameninţări cu acte de violenţă, celor două persoane vătămate. În continuare, inculpata T.L. a smuls şi distrus echipamentul de protecţie purtat de persoana vătămată Ş.I., iar inculpatul T.L. a fugit în curtea unui imobil din apropiere, întorcându-se înarmat cu un obiect contondent din lemn, cu care a atacat persoanele vătămate Ş.I. şi B.C.B. Faţă de inculpaţii T.L. şi T.L., a fost dispusă măsura preventivă a reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore", informează Parchetul, citat de calarasipress.ro.

Articolul continuă după reclamă

Și alți polițiști au fost bătuți pe stradă

Un bărbat din Berbeşti a ieșit noaptea pe stradă, fără declarația obligatorie pe proprie răspundere. Bărbatului i-au fost cerute documentele și declarația, însă acesta nu a putut să prezinte declarația, așa că a început să exercite acte de violență asupra acestora. Unul dintre agenți are nevoie de aproape două săptămâni de îngrijiri medicale.

Un incident similar a avut loc la Luduș, în care un alt polițist a fost bătut de un bărbat fără declarație, omul legii necesitând 9 zile de îngrijiri medicale.

Cristian Ionescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Evenimente » Doi polițiști au fost atacați pe stradă, de persoane fără declarații pe proprie răspundere, la Călărași