Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Poliţişti scuipaţi, umiliţi şi bătuţi de o femeie şi băieţii ei, la Satu Mare. Bătăuşii au scos săbiile, hotărâţi să îi omoare

Poliţiştii agresaţi au leziuni şi contuzii şi s-au prezentat pentru eliberarea unui certificat medico-legal.

de Redactia Observator

la 29.03.2018 , 13:21

Poliţişti scuipaţi, umiliţi şi bătuţi de o femeie şi băieţii ei, la Satu Mare. Bătăuşii au scos săbiile, hotărâţi să îi omoare

Bărbaţii care au agresat fizic doi poliţişti din Satu Mare care au fost nevoiţi să uzeze de armă pentru a aplana conflictul, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile pentru ultraj

Mama acestora, care are 60 de ani, este cercetată în libertate tot pentru ultraj.

Suspecţii au 34 şi 27 de ani şi au primit mandat de arestare până în 26 aprilie inclusiv, pentru comiterea infracţiunii de ultraj.

Articolul continuă după reclamă

Reamintim că un echipaj de poliţie a fost solicitat la o adresă din zona Gării de Nord din Satu Mare, pentru aplanarea unui scandal în familie.

Agenţii care au ajuns la faţa locului au fost agresaţi verbal iniţial de o femeie, care i-a înjurat şi i-a împins.

Femeia a refuzat să se legitimeze şi s-a opus încătuşării, măsură la care agenţii au apelat pentru că era agresivă.

În conflict au intervenit doi copii ai femeii, care i-au lovit pe poliţişti cu pumnii şi picioarele, ulterior cerând ajutorul altor doi prieteni.

Unul dintre agresori ar fi vrut să aducă o sabie din casă, moment în care un agent a tras două focuri de armă în plan vertical, iar cei doi fii ai femeii au fost ridicaţi pentru audieri.

Poliţiştii agresaţi au leziuni şi contuzii şi s-au prezentat pentru eliberarea unui certificat medico-legal.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Puneţi în aplicare sfaturile primite de la specialiştii în parenting?
Observator » Evenimente » Poliţişti scuipaţi, umiliţi şi bătuţi de o femeie şi băieţii ei, la Satu Mare. Bătăuşii au scos săbiile, hotărâţi să îi omoare