Antena Meniu Search
x

Pomana porcului la început de an, prilej de festival într-o comună din Harghita

A trecut de ceva vreme Crăciunul. Dar nu şi pofta românilor pentru preparatele din porc. Şi ce ocazie mai bună pentru a organiza un festival pentru gurmanzi, dacă nu într-un peisaj de iarnă. Într-o localitate din Harghita meniul a fost ca de sărbători, cu cârnaţi, pastramă şi caltaboşi.

Vezi și

A trecut de ceva vreme Crăciunul. Dar nu şi pofta românilor pentru preparatele din porc. Şi ce ocazie mai bună pentru a organiza un festival pentru gurmanzi, dacă nu într-un peisaj de iarnă, cu zăpadă abia depusă. Într-o localitate din Harghita meniul a fost ca de sărbători - cârnaţi, pastramă şi caltaboşi. Iar pomana pocului a fost pregătită chiar în faţa oaspeţilor. 

Picanţi sau mai puţin condimentaţi, groşi ori cât degetul de subţiri, afumaţi sau doar prăjiţi, vedetele festivalului au fost de departe cârnaţii. Pentru gustul lor, sute de oameni au venit şi în acest an la sărbătoarea dedicată pomenii porcului.  

Gustatul este doar un fel de a spune, pentru că este imposibil să nu încerci din fiecare, când arată atât de apetisant. Asta îşi spun mulţi dintre cei care ajung în acest weekend în comuna Lupeni, Harghita. Unele produse au ieşti în evidență prin gustul de boia , altele pentru un mix de condimente. Oricum... câți bucătari, atâtea rețete. Şi ca să le fure si privirile clienților, unii au trecut de la arta gătitului, la cea a aranjatului. Așa a fost ridicata... casa de cârnați. 

Însă, nu există problemă fără rezolvare. Iar după cinci ediţii ale festivalului, locuitorii comunei harghitene ştiu cum să facă astfel încât să nu rămână ceva neîncercat. Şi au fost destui care nu au mai avut răbdare să ajungă la felurile gătite sau la cârnaţi şi s-au înfruptat direct din carnea pusă la proţap. 

Cu dans dar şi cu un pahar de ţuică fiartă sau de vin. Aşa au reuşit să reziste până seara şi facă faţă la atatea bunatati. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Evenimente » Pomana porcului la început de an, prilej de festival într-o comună din Harghita