Pompierii români, salvatori din nou. Au scos o femeie de 60 de ani în viață de sub dărâmături, în Turcia
Pompierii români, trimiși în Turcia, au participat la scoaterea de sub dărâmături a unei femei de aproape 60 de ani. Victima era conştientă şi a fost predată echipajelor medicale pentru îngrijiri.
Echipa de căutare-salvare a României trimisă în Turcia a participat la scoaterea de sub dărâmăturile unei clădiri cu nouă etaje a unei femei, în vârstă de 55-60 de ani. Victima era conştientă şi a fost predată echipajelor medicale, anunţă IGSU.
Clădirea prăbușită avea 9 etaje
Potrivit IGSU, la solicitarea expresă a autorităţilor turce, misiunile modului de căutare-salvare RO-USAR au continuat, inclusiv în afara sectorului repartizat echipei. La ultima misiune alocată, echipa a identificat, în cursul serii de joi, prin căutare tehnică (senzori acustici), posibila prezenţă a unor supravieţuitori. Din spusele localnicilor, clădirea prăbuşită avea 9 etaje, relatează News.ro
”Timp de câteva ore, operaţiunile de salvare au fost continuate de structurile naţionale, cu sprijinul echipei RO-USAR. Astfel, în această dimineaţă, în jurul orei 04.00 (ora locală), echipa de căutare-salvare a României a sprijinit autorităţile locale pentru extragerea unui supravieţuitor (o femeie în vârstă de 55-60 ani, conştientă, cooperantă) din cadrul clădirii rezidenţiale prăbuşite. Persoana a fost predată echipajelor medicale”, a transmis sursa citată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰