Video Posibilă crimă mascată printr-un incendiu, în Iași. O femeie a fost găsită carbonizată în apartamentul făcut scrum
În spatele incendiului care a mistuit ieri un apartament de pe strada Mușatini din Iași, unde o femeie în vârstă de 75 de ani a fost găsită fără viață, carbonizată, s-ar afla o crimă. Există indicii că bătrâna ar fi fost ucisă, iar mai apoi incendiată locuința, pentru a masca omorul.
Casa a fost cuprinsă de flăcări sâmbătă. Un apel la 112 a pus imediat pompierii în mişcare. Salvatorii au stins incendiul, însă printre rămăşiţe au găsit trupul ars al unei femei de 75 de ani.
Indicii că femeia găsită arsă în apartamentul din Iași a fost ucisă
Se pare, însă, că pe trupul bătrânei s-ar fi găsit urme de violență, existând indicii că, de fapt, ar fi fost omorâtă înainte, iar mai apoi incendiat apartamentul, pentru a masca omorul.
S-au făcut cercetările la fața locului, dosarul fiind preluat de Parchet.
Ancheta urmează să stabilească dacă femeia a murit în urma incendiului, din cauze naturale sau dacă a fost ucisă, iar focul pus intenționat.
- Articol realizat cu ajutorul informațiilor și imaginilor obținute de reporterul Observator Clara Mihociu -
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰