Antena Meniu Search
x

Curs valutar

PRIMELE IMAGINI cu noile staţii de metrou din Drumul Taberei. Zeci de oameni au vrut să vadă care este stadiul lucrărilor (GALERIE FOTO)

La cinci ani după începerea lucrărilor şi după deja doi ani de întârziere, bucureştenii au putut să coboare, duminică, în staţiile de metrou Orizont, Favorit şi Dumul Taberei 34 pentru a vedea care este stadiul lucrărilor.

de Redactia Observator

la 27.11.2016 , 19:35

La cinci ani după începerea lucrărilor şi după deja doi ani de întârziere, bucureştenii au putut să coboare, duminică, în staţiile de metrou Orizont, Favorit şi Dumul Taberei 34 pentru a vedea care este stadiul lucrărilor.

Magistrala 5 de metrou, Eroilor – Drumul Taberei a devenit, duminică, obiectiv turistic, după ce Metrorex a decis să organizeze "Ziua Portilor Deschise la viitoarele statii de metrou Orizont, Favorit si Drumul Taberei 34".

Oricine şi-a dorit a putut să vadă cum arată lucrările începute în 2011 cu promiţătorul „Peste trei ani, aici va fi staţia ta de metrou” sau „Peste trei ani, de aici vei face cinci minute până în centru”.

Articolul continuă după reclamă

La cinci ani după începerea lucrărilor, bucureştenii au putut călători, însă nu cu metroul, ci pe jos, prin galeriile lucrate de utilajele gigant denumite după numele muceniţelor Varvara şi Filofteia. Coloşii mecanizaţi sunt cei care au săpat în subteran tunelurile pentru Magistrala 5, Drumul Taberei – Pantelimon, secţiunea Râul Doamnei – Eroilor.

Zeci de bucureşteni s-au aşezat la intrarea în staţia de metrou Favorit, încă dinainte de ora zece a dimineţii de duminică, ora anunţată de oficialii Metrorex pentru începerea vizitelor.

Directorul Metrorex, Marian Aldea le-a explicat faptul că urmează să coboare în subteran şi să vadă cu ochii lor, să înţeleagă grandoarea lucrărilor care timp de atâţia ani au creat disconfort general în cartierul lor.

„Aveţi ocazia să vedeţi câteva dintre staţii. Procentul este între 90 şi sută la sută de finalizare. Sperăm să vă placă. E interesant să vedeţi cum arată o staţie aflată în lucru”, le-a transmis oficialul Metrorex vizitatorilor strânşi la Favorit.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » PRIMELE IMAGINI cu noile staţii de metrou din Drumul Taberei. Zeci de oameni au vrut să vadă care este stadiul lucrărilor (GALERIE FOTO)