Observator » Evenimente » Ministerul Justiţiei: Se grațiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani

Ministerul Justiţiei: Se grațiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 18.01.2017, 13:40 | Modificat la 18.01.2017, 13:53

Proiectul de ordonanţă de urgenţă privind graţierea unor pedepse, pus miercuri în dezbatere publică de Ministerul Justiţiei, prevede că se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani inclusiv, precum şi pedepsele cu amendă aplicate de instanţa de judecată.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă privind graţierea unor pedepse, pus miercuri în dezbatere publică de Ministerul Justiţiei, prevede că se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani inclusiv, precum şi pedepsele cu amendă aplicate de instanţa de judecată.

Conform sursei citate, de graţiere nu beneficiază recidiviştii şi cei care au comis o serie de infracţiuni prevăzute de Codul penal sau de legi speciale, enumerate în proiect.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului pentru graţierea unor pedepse nu se aplică persoanelor care săvârşesc 'infracţiuni cu violenţă, împotriva siguranţei naţionale, infracţiuni de corupţie, împotriva persoanei, etc., în stare de recidivă', arată Ministerul Justiţiei.

Articolul continuă după reclamă

'În privinţa graţierii, aceasta are ca efect doar asupra executării totale sau parţiale a unei pedepse aplicate de instanţele judecătoreşti, existând şi posibilitatea ca, în eventualitatea săvârşirii unor alte fapte penale, graţierea să poată fi revocată. În acelaşi timp, trebuie precizat că prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică persoanelor care săvârşesc infracţiuni cu violenţă, împotriva siguranţei naţionale, infracţiuni de corupţie, împotriva persoanei, etc., în stare de recidivă', se precizează în Nota de fundamentare a proiectului de OUG, postată miercuri pe site-ul MJ.