Video PSD se spală pe mâini de Alberto Caraian, care a apărut în prosop la şedinţa online. Colegii, surprinşi cum se roagă de el să închidă camera
Şedinţa extraordinară a Consiliului Local Sector 1 s-a dovedit cu totul ieşită din comun. Consilierul PSD Alberto Caraian a apărut în direct gol sub duș, spre amuzamentul colegilor. La scurt timp, a explicat pe pagina de Facebook că "tehnica mai joaca feste" şi a glumit că apa caldă era de la propria centrală, ca să nu existe dubii. Câteva ore mai târziu, a venit şi duşul rece: PSD a anunţat că Alberto Caraian şi-a dat demisia din Consiliul Local.
Transparenţa decizională şi sistemul de lucru hibrid s-au combinat fatal la şedinţa extraordinară de consiliu. Alberto Caraian a vrut să răspundă "prezent", chiar dacă era acasă, la duş, N-ar fi putut participa fizic la întâlnire, din motive de sănătătate. Doar că bunele lui intenţii au eşuat în practică: nu şi-a dat seama că activarea microfonului va porni şi camera video. "Albert, apreciem dedicarea, dar închide camera. De oriunde alături în şedinta de consiliu, dar te rugăm închide camera. Ai grijă de imagine", i-au spus colegii.
Reacţiile colegilor sunt savuroase, iar secretarul de şedinţă uită brusc ordinea de zi despre modernizarea unor străzi şi reabiliarea termică.
Cum a explicat Alberto Caraian incidentul de la duș
După câteva minute, consilierul local a explicat public, pe Facebook, cum a ajuns gol în faţa colegilor: "Tehnica mai joacă feste. Graba, din păcate, și-a spus cuvântul! Îmi cer scuze pentru nefericita întâmplare. Apa caldă era de la propria centrală, ca să anticipez orice întrebări. Scuze încă o dată tuturor!".
Dinu Gheorghe, consilier local Sector 1: Domnul Caraian a căutat o solutie inedită, să apară la bustul gol, pentru a o tenta pe doamna Armand să apară în faţa consiliului. Şi ghiciţi ce, doamna Armand a apărut în sala de consiliu dupa ce domnul Caraian şi-a arătat bustul.
Brusc, incidentul a virat politic. Iar exhibiţionismul involuntar l-a costat scump pe consilierul care a intrat dezbrăcat în şedinţa online. După trei ore, PSD a anunţat că Alberto şi-a dat demisia din Consiliul Local al Primăriei sector 1.
Alberto Caraian a fost ales consilier local în 2020, pe listele PSD
În calitate de consilier local, s-a lăudat că ajută copiii din comunitatea rromă să aibă acces la educaţie. Asta a fost şi tema principală de campanie.
"Mi-aș dori un centru de tineret. Deci, un centru unde tinerii să fie consiliați și îndrumați să urmeze, școli, facultăți. Și la noi sunt romi deștepți, și la noi se poate. Ne-am dori să dispară rasismul", spunea el.
Un alt consilier local, proaspăt numit la Primăria Sectorului 2 din partea USR, s-a făcut şi el remarcat la bustul gol, în timp ce îşi caută dragostea pe aplicaţiile de dating.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰