Video Pumni, picioare și bâte: Imagini cu bătaia pentru care Dani Mocanu este pus sub acuzare pentru tentativă la omor
Manelistul Dani Mocanu şi fratele său au fost reţinuţi la Aeroportul Otopeni. Sunt acuzaţi de tentativă de omor, după ce, săptămâna trecută, au bătut un bărbat într-o benzinărie din Piteşti. La două zile după atac, fraţii au plecat în Italia, înainte să dea explicaţii poliției. Dani Mocanu este cercetat în mai multe dosare, inclusiv pentru proxenetism şi trafic de persoane.
Acestea sunt imaginile pentru care a fost reţinut cântăreţul. Aproape de miezul nopţii, Dani Mocanu, fratele său Nando şi încă 7-8 persoane din anturajul lor, sar pe un bărbat într-o benzinărie la ieşirea din Piteşti spre Ştefăneşti. Îl lovesc cu pumnii, picioarele şi chiar cu bâte, până când cade la pământ.
Martorii au sunat la 112, dar până să ajungă forţele de ordine nu i-au mai găsit nici pe agresor, nici pe victimă. Bărbatul a ajuns rănit la spital dar până acum nu a făcut plângere la poliţie. Ofiţerii s-au sesizat însă din oficiu pentru infracţiunea de tentativă la omor şi i-au căutat pe toţi cei implicaţi în scandal. La nici două zile după bătaie, Dani Mocanu şi fratele său au plecat din ţară, în Italia şi nu au putut fi audiaţi. Astăzi, i-au aşteptat la aeroport. Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore.
Dani Mocanu este des certat cu legea şi are un şir lung de acuzaţii
În luna iulie, ar fi ameninţat cu cuţitul un bărbat într-un club, dar a fost lăsat în libertate. Tot anul acesta, Dani Mocanu a fost protagonistul unui incident mai puţin obişnuit. A fost filmat în timp ce se afla într-o maşină blindată, care a acroşat 3 autoturisme parcate pe marginea unui drum din Râmnicu Vâlcea.
- Dani Mocanu, reţinut pentru 24 de ore. Este acuzat de tentativă de omor, în urma scandalului din benzinărie
- Manelistul Dani Mocanu, implicat într-o bătaie cu bâte într-o stație peco din Pitești. Un bărbat a fost lăsat...
- Prima reacţie a lui Dani Mocanu, după incidentul de la Râmnicu Vâlcea. Manelistul se afla pe un vehicul istoric...
- Dani Mocanu a fost condamnat la 6 ani și 5 luni de închisoare, într-un dosar de proxenetism
- Azil al groazei, descoperit în Bacău de ANPC. Zeci de bătrâni primeau mâncare expirată de luni de zile
Dani Mocanu, cântăreț: Eu practic eram acolo sus. Proprietarul conducea. Fiind în oraş s-a strâns foarte multă lume. Nu vedeţi în fiecare zi un tanc în oraş şi cu Dani Mocanu sus pe el. Şoferul a încercat să evite să lovească un copilaş.
Cântărețul Dani Mocanu, condamnat la șase luni de închisoare cu executare, în 2021
Anul trecut, manelistul a fost condamnat la şase luni de închisoare cu executare, acuzat fiind că, într-un videoclip, a incitat la ură împotriva femeilor. Clipul a fost interzis pe internet.
Cântăreţul a făcut însă apel la sentinţa dată iar cazul încă se judecă. În 2020, Dani Mocanu s-a ales cu dosar penal după ce a folosit un leu subnutrit şi cu răni vizibile la fimări pentru un alt videoclipul de-al său. Iar în urmă cu 5 ani, a fost arestat de procurorii DIICOT pentru conducerea unui grup infracţional organizat, specializat în proxenetism şi trafic de persoane. Dosarul nu a fost nici până acum finalizat în instanţă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰