Observator » Evenimente » Radu Miruţă: Toate indiciile arată că drona doborâtă este una rusească Geran-2

Radu Miruţă: Toate indiciile arată că drona doborâtă este una rusească Geran-2

Radu Miruţă: Toate indiciile arată că drona doborâtă este una rusească Geran-2 - Profimedia
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 24.07.2026, 13:58 | Modificat la 24.07.2026, 14:04

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat că, după toate indiciile, drona doborâtă de Forţele Aeriene Române în jud. Buzău, este una rusească, de tip Geran-2.

Ministrul interimar i-a felicitat pe piloții români, spunând că, din trei doborâri în Europa, două au fost realizate de români, cu referire și la pilotul român care a intervenit în luna mai, în Estonia.

"Indiciile arată că este o dronă rusească Geran-2", a declarat Radu Miruţă.

"Nu avem impedimente să tragem pe timp de pace nici în spațiul nostru aerian. Este suficient ca amenințarea să îndeplinească anumite condiții, adică să reprezinte un pericol", a mai completat el. 

Articolul continuă după reclamă

Întrebat de ce acum drona a fost doborâtă, iar în alte situaţii piloţii nu au tras, Miruţă a explicat: "Pentru că, de această dată, au avut timp să angajeze drona în siguranță și să evite producerea altor pagube".

Reamintim că România a doborât, în premieră, o dronă care a intrat în spațiul aerian al țării. Aparatul a fost lovit la 11:02 cu o rachetă trasă de un avion F-16 al Armatei Române și a căzut în județul Buzău, în apropierea localității Padina, la 100 de kilometri de București. A fost detectată la ora 9:40, la 20 de kilometri de Sulina, și a urmat traiectoria Sulina-Brăila-Fetești-Buzău.