Video Raisa Maria, fetiţa de 2 ani şi 5 luni dispărută la Breasta, în Dolj, este de negăsit. De ieri, copila e căutată neîncetat
Alertă maximă într-o comună din judeţul Dolj, după ce o fetiţă de 2 ani şi 5 luni a dispărut. Micuţa a plecat de la casa părintească spre locuinţa bunicului, iar de acolo i s-a pierdut urma. Aproape 150 de voluntari au periat întreaga zonă, toată noaptea, însă micuţa este de negăsit. S-au folosit inclusiv câini de urmărire, dar şi drone cu termoviziune, iar pe timpul zilei, un elicopter a survolat localitatea. Un vecin a fost cel care a anunţat dispariţia copilei.
Reporter: Se juca pe aici, pe stradă?
Vecin: Uite până la porţile alea, mai mult nu se ducea. Dacă se ducea până în sălciile alea, acolo, şi se întorcea fetişoara înapoi.
Ieri însă nu s-a mai întors. Copila de 2 ani şi 5 luni a plecat din faţa casei părinţilor, din comuna Breasta, judeţul Dolj, spre locuinţa bunicilor, aflată la câţiva metri distanţă.
Bunicul fetei: O iubesc de moarte, că e un copil fenomenal. Unu la zece mii de copii, aşa ce am avut eu. De aici încolo, nu trecea fata. Era şi desculţă.
- Fetiță de doi ani și jumătate, dată dispărută în Dolj. Copila a plecat din fața casei desculță
- Bărbat din Gorj, dat dispărut de o zi, găsit mort lângă râul Tismana. Câinele său fidel i-a rămas alături...
- Fetița de 10 ani dispărută în Iași a fost găsită. Riana plecase de la școală dar nu a mai ajuns acasă....
Reporter: Unde credeţi că ar putea fi?
Bunicul fetei: Doar ce aruncase sandalele, am zis că doarme. Ea avea program. La unu, unu şi ceva dormea.
Raisa, fetiţa dispărută la Breasta, în Dolj, este de negăsit
De aici, urma micuţei s-a pierdut. Un vecin a dat alarma la Poliţie, iar aproximativ 150 de oameni s-au împărţit şi au plecat imediat în căutarea fetiţei. Între timp, părinţii copilei au fost duşi la secţia de poliţie pentru a fi audiaţi. Întreaga zonă este periată neîncetat, iar pentru a ajuta, voluntarii de Centrul Naţional de Educare Canină s-au alăturat căutărilor.
Liviu Ionescu, Centrul Naţional de Educare Canină: Sunt opt exemplare canine din toate specialităţile de căutare-salvare, cei de urmă specială, cei de căutare persoane dispărute, căutare dărâmături în zonele de case părăsite.
Salvamontiştii s-au alăturat echipelor de căutare
Şi pentru că nu este nici urmă de micuţă, salvamontişii din Gorj au venit în ajutor cu dronele cu termoniziune şi echipamentele de vizionare cu infraroşii. Căutările nu s-au oprit nicio secundă, însă până în acest moment fetiţa este de negăsit.
Andreea Maria Mateescu, IPJ Dolj: Dacă deţineţi orice informaţie utilă care ajută la găsirea copilei, vă rog să sunaţi cea mai apropiată unitate de Poliţie sau să apelaţi serviciul unic de urgenţă 112.
Raisa Maria Nicoleta Stan are un metru înălţime, greutate aproximativ 13 kilograme, ochii căprui, părul şaten, scurt şi ondulat. La momentul dispariţiei, copila purta un tricou galben, pantaloni lungi de culoare negru, fiind desculță.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰