Răspunsul halucinant primit de un medic în Sibiu, după ce i-a cerut unui taximetrist să-și pună masca: "Da' ce, îți este frică de moarte?"
„Da' ce, îți este frică de moarte?” - a fost răspunsul primit de un medic în Sibiu, după ce i-a cerut unui taximetrist să-și pună masca de protecție. „Mă întreb ce scandal ar fi făcut taximetristul dacă ar fi fost internat și ar fi primit un astfel de răspuns de la un medic”, comentează un doctor, notează Mediafax.
Medicul specialist de medicină de familie Egri Eduard a povestit, marți, că o doctoriță i-a cerut unui taximetrist să își pună masca de protecție. "O doamnă doctor se urcă azi în taxi în Sibiu (orașul bunelor maniere) și îi spune taximetristului:
- - Vă rog să vă puneți masca.
- - Da' ce, îți este frică de moarte? îi răspunde acesta ironic, nonșalant și la persoana întâi.
Mă întreb ce scandal ar fi făcut taximetristul dacă ar fi fost internat și ar fi primit un astfel de răspuns de la un medic. Exact aici suntem”, a postat medicul din Sibiu.
Întâmplarea a avut loc în ziua în care România a doborât recordul absolut în pandemie. Au fost anunțați cei mai mulți infectați noi - 16.743 -, cele mai multe decese - 442 -, dar și secțiile ATI aglomerate ca niciodată: 1.667 de bolnavi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰