Video Reacţia elevilor care au ascultat discursul lui Iohannis despre droguri, în prima zi de şcoală
Prima zi de şcoală - 11 septembrie 2023. Aproape trei milioane de elevi s-au întors astăzi în bănci. E un fel de a spune, pentru că cei mai mulţi au participat de dimineaţă la festivităţile de deschidere. Şi cam atât. Părinţii şi-au luat liber să îi însoţească, iar politicienii au venit să le ureze succes în noul an şcolar. Chiar şi la şcolile care sunt în continuare un şantier.
Luni, 11 septembrie 2023, este prima zi de şcoală pentru mai bine de două milioane de elevi. Începutul unui nou an școlar aduce multe emoții în rândul elevilor de toate vârstele, dar și părinților și profesorilor. Ceremonii de deschidere au avut loc în toată ţara, motiv de bucurie pentru copiii şi tinerii care se vor revedea după trei luni de vacanţă. De marți vor începe cu adevărat cursurile, însă unii nu vor avea clase în care să se întoarcă pentru că unele şcoli sunt încă în renovare.
Iohannis va pune consumul de droguri în rândul tinerilor pe ordinea CSAT
Consumul de droguri în rândul tinerilor este un fenomen alarmant, a declarat, luni, preşedintele Klaus Iohannis, care a anunţat că subiectul va fi inclus pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). De anul acesta va fi introdusă testarea antidrog în şcoli.
"Este o problemă care preocupă din ce în ce mai mult societatea noastră şi mă bucur că există un interes crescut pentru a încerca să găsim soluţii pentru a combate acest flagel. Am decis să includ pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării acest subiect", a declarat preşedintele Klaus Iohannis.
- Prima zi de şcoală. Peste 2,7 milioane de elevi încep azi anul şcolar 2023-2024. Unii copii sunt întâmpinaţi...
- Pregătirile de început de an școlar care îi ustură la buzunare pe români: "Doar astăzi am cheltuit în jur de...
- Elevii pentru care şcoala începe printre schele, cu toaleta în curte. Muncitorii au pornit şantierele chiar în...
Reacţia elevilor, după discursul din prima zi de şcoală
"Am stat de vorbă şi cu elevii, care au asistat la discursurile autorităţilor în curtea şcolii. Sincer, sincer îmi spunea un băiat că n-a reţinut mare lucru din discursurile acestea pentru că au fost destul de lungi şi destul de plictisitoare. Ce a reţinut însă este discursul lui Klaus Iohannis. A vorbit despre consumul de droguri şi, chiar dacă elevii de la gimnaziu nu sunt neapărat de acord cu această testare care urmează să fie introdusă în noul an şcolar, recunosc că acest fenomen ia amploare în ultima vreme", spune Mădălina Iacob, reporter Observator.
"Primarul Sectorului 1 le-a urat elevilor de aici să înveţe, dar să nu copieze. Şi asta au reţinut mulţi elevi de la Şcoala nr. 162. Prima zi de şcoală s-a încheiat rapid, pentru că după festivitate şi întâlnirea cu învăţătorii şi diriginţii, elevii au ieşit din şcoală. Cei mai energici eu fot, cu siguranţă, boboceii de la clasa pregătitoare", adadugă Mădălina Iacob, reporter Observator.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰