Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Reacția unei turiste din Cehia care s-a întors în România pentru a două oară, la 7 ani de la prima vizită

O turistă din Cehia, care vizitează România pentru a două oară, la șapte ani de la prima sa vizită, a rămas uimită de felul în care s-a schimbat țara noastră în decursul acestor ani.

de Redactia Observator

la 16.09.2024 , 16:12

Reacția unei turiste din Cehia care s-a întors în România pentru a două oară, la 7 ani de la prima vizită Reacția unei turiste din Cehia care s-a întors în România pentru a două oară, la 7 ani de la prima vizită - Facebook / Jolana Sedláčková

Jolana a făcut o postare pe Facebook în care a împărtășit cu utilizatorii din mediul online gândurile ei despre România. A ținut să menționeze că s-a întors în România după șapte ani de la prima ei vizită și, spune ea, țara arată mult mai diferit față de cum a văzut-o atunci.

Ea a menționat îmbunătățirile semnificative ale infrastructurii rutiere. Astfel, spune ea, drumurile au devenit mai accesibile, fâcând mult mai ușoară deplasarea către zonele pitorești ale țării. Ea a remarcat, de asemenea, renovările caselor și bisericilor de-a lungul drumurilor, care aduc un plus de frumusețe peisajului rural.

Părerea unei turiste din Cehia despre țara noastră

Articolul continuă după reclamă

De asemenea, spune că au dispărut multe elemente tradiționale care făceau parte din farmecul autentic al României, cum ar fi căruțele. Cu toate acestea, Jolana e de părere că România își păstrează farmecul.

"Bună, sunt Jolana din Republica Cehă și mi-ar plăcea să împărtășesc cu voi câteva momente din călătoria noastră de vară prin România. Ne-am întors în România după șapte ani. S-au schimbat multe în acest timp! Infrastructura rutieră s-a îmbunătățit, iar acum, de-a lungul drumurilor, vezi case renovate și biserici fermecătoare, bine întreținute. Sunt mai puține căruțe trase de cai și animale pe drumuri. Simțim totuși că, odată cu creșterea nivelului de trai, o parte din autenticitatea pe care ne place să o descoperim în călătoriile noastre dispare încet. Chiar și așa, România are încă farmecul ei și rămâne una dintre țările europene cu cele mai conservate și neatinse peisaje naturale. Ne bucurăm de păduri, munți, înotăm în râuri și, spre marea mea bucurie, am avut chiar norocul să zărim niște urși", a scris tânăra pe Facebook.

Postarea Jolanei a fost primită cu entuziasm de membrii grupului, stârnind discuții despre felul în care țara a evoluat în ultimii ani

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Credeți că scrisul de mână are beneficii care nu pot fi înlocuite de tehnologie?
Observator » Evenimente » Reacția unei turiste din Cehia care s-a întors în România pentru a două oară, la 7 ani de la prima vizită