Video Reacţia UniCredit Bank după ce bancomatele au acceptat 240.000 de euro falşi. Bancnota folosită la fraudă nu se mai tipăreşte din 2019
O bancă din România a fost păgubită cu un sfert de milion de euro de o grupare de falsificatori. Membrii reţelei încărcau în ATM-uri bancnote de 500 de euro realizate extrem de bine, efectuau schimbul valutar şi apoi retrăgeau bani adevăraţi. Prin această metodă, infractorii au reuşit să plaseze peste 480 de hârtii false în zeci de sucursale bancare din 5 judeţe. După mai multe ore de audieri, doi bărbaţi au fost reţinuţi.
Îmbrăcaţi în culori închise, cu şepci, cu gluga trasă peste cap şi cu măşti de protecţie, cei doi au umblat timp de trei zile cu sute, poate chiar mii de bancnote false de 500 de euro în borsete şi rucsacuri. Au mers la bancomate care fac şi schimb valutar din Prahova, Dâmboviţa, Pitești, Constanţa şi Bucureşti. Înainte să plaseze banii îşi înfăşurau degetele în scotch pentru a nu lăsa amprenate pe ATM-uri.
"Persoanele care s-au deplasat şi au pus în circulaţie aceste bancnote erau foarte bine pregătite. Purtau mască facială, hanorace închise până la gât, astfel încât să nu poată fi observate detaliile feţei persoanei.''
După ce se asigurau că nu pot fi recunoscuţi, indivizii intrau în acţiune. Mergeau întotdeauna la bănci folosind doar taxiuri sau trotinete închiriate din zone în care nu ştiau să fie montate camere de supraveghere.
Banii folosiţi erau imposibil de detectat cu ochiul liber
- Bancomatele unei bănci din Capitală, alimentate cu bani falși de 500 de euro. Suspecţii şi-au înfăşurat...
- Persoane bănuite că alimentau bancomate din Bucureşti cu bancnote de 500 de euro false, aduse la DIICOT pentru...
- Metoda prin care hoţii fură banii de pe card. Cum te protejezi să nu îţi fie sustraşi banii la bancomat
Falsificatorii se fereau cât puteau de camere şi când intrau în sucursalele bancare. Nu ridicau privirea pentru a nu li se vedea trăsăturile feţei. Din sutele de bancnote depuse, doar şase au fost recunoscute de ATM-uri ca fiind false. Hârtiile contrafăcute au rămas blocate într-un seif al bancomatului. Liderii grupării cumpărau banii din Turcia şi Bulgaria şi plăteau pentru fiecare bancnotă între 10 şi 20 la sută din valoare.
Cum ne dăm seama că o bancnotă este reală? În partea dreaptă jos trebuie să fie imprimată o hologramă. Imaginea se schimbă alternativ între valoare şi o fereastră sau o poartă, iar pe fundal sunt mai multe cercuri concentrice colorate. Fiecare bancnotă are un fir de siguranţă. Sub forma unei dungi, de culoare închisă, cu suma 500 şi cuvântul EURO inscripţionate. Un alt element este filigranul, care este vizibil în momentul în care ţineţi bancnota îndreptată spre lumină.
Banii folosiţi în acest caz erau imposibil de detectat cu ochiul liber şi fac parte dintr-un tip de fals foarte periculos, cunoscut la nivel european pentru calitatea superioară a contrafacerii, spun anchetatorii. Prima apariţie pe piaţă a fost semnalată în august 2022. În mod normal, aparatele profesionale de testare ar trebui să recunoască loturile care nu sunt fabricate de băncile naţionale.
Care este poziţia băncii faţă de incident
Banca păgubită susţine că a luat măsuri pentru remedierea situaţiei şi că niciun client nu a fost prejudiciat.
"UniCredit Bank este cea care a sesizat autorităţile (...). Banca a acţionat pentru remedierea consecinţelor, iar niciun client nu a fost prejudiciat.''
Autorităţile spun că nu există vulnerabilităţi în circuitul financiar şi toate bancnotele cu probleme au fost retrase.
Faţă de valută, bancnotele româneşti sunt mai greu de copiat, explică specialiştii.
BNR: Faptul că ele sunt de plastic le face mai greu falsificabile. De altfel, faţă de euro, bancnotele româneşti sunt mult mai puţin falsificate.
Din 2019, bancnota de 500 de euro nu se mai tipăreşte şi mai este acceptată în comerţ doar în România şi Moldova. În Germania, de exemplu, dacă vrei să plăteşti ceva scump cu hârtii de 500 de euro, vânzătorul cheamă poliția pentru verificări. Potrivit estimărilor Băncii Europene, în 2019 erau aproximativ 52 de milioane de bancnote de 500 de euro în circulaţie, ceea ce reprezintă 20% din valoarea totală a bancnotelor euro. Bancnota de 500 de euro este numită popular "bin Laden", o aluzie la fostul şef al grupării teroriste al-Qaida, deoarece ar fi permis grupărilor infracţionale să transporte sume mari într-un spaţiu compact.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰