Video Revelion în parcul IOR din Capitală, singurul eveniment în aer liber cu acces gratuit. Cine urcă pe scenă, de Anul Nou
Concert în parcul IOR din Bucureşti. În Capitală, petrecerile de Revelion nu mai sunt ca altădată. Singurul eveniment în aer liber cu acces gratuit este organizat în parcul IOR.
"Dacă nu ne priviţi nici de la mare, nici de la munte şi nici nu sunteţi pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru petrecerea din seara asta, altfel spus dacă nu aveţi niciun plan, vă dăm noi o idee. În parcul IOR din Capitală începe cea mai mare petrecere de Revelion în aer liber", arată Florentina Lazăr, reporter Observator.
Revelion 2024 în Parcul IOR din Capitală
"Nu aveţi nevoie de vreo ţinută specială, ci doar de chef de distracţie. Aşa că luaţi-i pe cei dragi cu voi şi haideţi să treceţi în 2024 alături de mii de oameni. Organizatorii promit un concert de zile mari. Printre artiştii care vor urca pe scenă se numără Smiley, Holograf, Irina Rimes, Alexia, Bitză sau Sasha Lopez. La miezul nopţii, aceştia vor fi încâtaţi cu un spectacol de artificii", adaugă Florentina Lazăr, reporter Observator.
"Evenimentul denumit "Deschide ochii! Visează!" este organizat de Primăria Sectorului 3. Al doilea eveniment în aer liber este organizat la Arenele Romane. Spre deosebire de cel din Parcul IOR, aici intrarea este contra cost", mai spune Florentina Lazăr, reporter Observator.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰