Rezidențiat 2023. Când se va afla gradul de ocupare a celor 628 de locuri şi posturi rămase neocupate
Se apropie de final sesiunea extraordinară a concursului de rezidenţiat organizat de Ministerul Sănătăţii şi Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti. Candidaţii care au obţinut între 807 şi 484 de puncte vor putea alege în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute, în limita celor 628 locuri şi posturi scoase la concurs iar marţi se va cunoaşte gradul de ocupare a celor 628 de locuri şi posturi rămase neocupate în sesiunea din noiembrie 2022, transmite news.ro.
”Se apropie de final sesiunea extraordinară a de rezidenţiat organizat de Ministerul Sănătăţii şi Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti! Candidaţii care au obţinut între 807 şi 484 de puncte în sesiunea extraordinară a concursului de rezidenţiat vor putea alege în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute, în limita celor 628 locuri şi posturi scoase la concurs”, precizează un comunicat oficial.
Rezidențiat 2023. Repartiţia candidaţilor va avea loc marţi, 23 mai
În functie de opţiunile candidaţilor, marţi se va cunoaşte gradul de ocupare a celor 628 de locuri şi posturi rămase neocupate în sesiunea din noiembrie 2022 a Concursului de admitere în Rezidenţiat.
În sesiunea extraordinară din 14 mai, punctajul minim acceptat pentru alegerea postului a fost de 484, mult inferior punctajului minim din sesiunea din toamnă, respectiv 565 de puncte.
Buna pregătire a tinerilor medici admişi în rezidenţiat e esenţială pentru asigurarea în viitor a asistenţei medicale de calitate. Numărul posturilor scoase la concurs a fost direct corelat cu posibilităţile de pregătire a universităţilor de Medicină şi Farmacie.
Următorul examen de rezidenţiat va fi organizat la toamnă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰