Antena Meniu Search
x

Curs valutar

S-a dezlănțuit iadul într-o localitate din Vâlcea. Doi bărbați au suferit arsuri grave după ce o gospodărie a luat foc. Mai multe animale au ars de vii

Doi bărbaţi dintr-o localitate din Vâlcea au ajuns la spital cu arsuri grave, iar un altul a suferit răni uşoare, după ce o casă a fost cuprinsă de flăcări.   

de Redactia Observator

la 07.08.2024 , 11:31

Speriaţi, oamenii care locuiesc în zonă au cerut ajutorul pompierilor, însă până la sosirea salvatorilor flăcările s-au extins cu repeziciune şi la alte anexe ale gospodăriei. Chiar dacă pompierii au ajuns imediat, mai multe animale au ars de vii. Zeci de minute s-au chinuit salvatorii să stingă vâlvătaia.

Potrivit ISU Vâlcea, au fost rănite trei persoane. Una dintre acestea, un bărbat, are arsuri de gradul 1 şi 2 pe torace şi pe umărul stâng, fiind transportată la spital. Un al doilea bărbat, cu arsuri de gradul 1 pe antebraţe, a fost transportat şi el la spital. A treia persoană, tot un bărbat are o plagă la antebraţul stâng, dar a refuzat transportul la spital.

În urma incendiului au ars zece anexe întinse pe aproximativ 600 de mp, patru porci, 20 de găini, mai multe utilaje agricole, o pompă, un strung, presă de peleţi. Gospodăria a fost afectată pe aproximativ 800 de mp.

Vezi și

La sosirea echipajelor ISU, incendiul se manifesta generalizat la toată gospodăria, inclusiv la faţada casei de locuit, punând în pericol şi patru gospodării învecinate. Pompierii au salvat casa de locuit şi cele patru gospodării din apropiere. La faţa locului au intervenit cinci autospeciale de lucru cu apă şi spumă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca elevii să fie privaţi de telefoane în timpul orelor?
Observator » Evenimente » S-a dezlănțuit iadul într-o localitate din Vâlcea. Doi bărbați au suferit arsuri grave după ce o gospodărie a luat foc. Mai multe animale au ars de vii