Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Scandal cu uşile închise, într-un magazin din Dolj: acuzaţii de furt, ameninţări şi măsuri COVID încălcate. S-a lăsat cu amenzi

Un scandal a avut loc, vineri seara, într-un magazin din judeţul Dolj, între mai multe persoane şi angajaţii unităţii respective, aceştia din urmă bănuind că grupul ar fi încercat să fure diverse bunuri. Poliţiştii au dat în acest caz amenzi în valoare de 9.000 de lei, cele mai mai multe pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară.

de Redactia Observator

la 18.12.2021 , 12:35

- Captură foto Facebook Jurnalul Olteniei

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, vineri seara, poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Coşoveni au fost sesizaţi, prin apel 112,  de o femeie de 37 de ani, din Teasc, cu privire la faptul că, în incinta unui magazin din localitate, mai multe persoane au provocat scandal, iar angajaţii au încuiat uşa de acces în magazin, pentru o scurtă perioadă de timp.

“În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului unde nu au mai fost găsite persoanele care ar fi provocat scandal, stabilind faptul că reprezentanţii magazinului, bănuind că persoanele în cauză ar fi încercat să sustragă sau ar fi sustras bunuri din magazin, ar fi încuiat pentru o perioadă uşa de acces în magazin. Totodată, din cercetări s-a stabilit că între reprezentanţii magazinului şi persoanele în cauză a izbucnit un conflict verbal, în timpul căruia un bărbat de 32 de ani, din Rojişte, ar fi adresat injurii şi ameninţări cu acte de violenţă, unui bărbat de 40 de ani, din Craiova, reprezentant al magazinului”, a transmis IPJ Dolj, potrivit news.ro.

S-a lăsat cu amenzi în urma scandalului din magazin

Articolul continuă după reclamă

Sursa citată menţionează că bărbatul de 32 de ani a fost amendat cu 1.000 de lei pentru scandal şi cu încă 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecţie. De asemenea, poliţiştii au mai dat şapte amenzi, în valoare totală de 7.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecţie. Poliţiştii continuă cercetarile în acest caz.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Scandal cu uşile închise, într-un magazin din Dolj: acuzaţii de furt, ameninţări şi măsuri COVID încălcate. S-a lăsat cu amenzi