Sebastian Ghiţă, decizie în favoarea sa la Curtea de Apel din Serbia: Nu am planuri să mă întorc în România
Fostul deputat PSD Sebastian Ghiţă a declarat, miercuri seară, după ce Curtea de Apel din Belgrad a respins definitiv cererea autorităţilor române privind extrădarea sa, că nu are planuri de a reveni în România.

”Nu am planuri care să facă pe cineva să creadă că mă întorc în România sau că voi avea legătură cu politica”, a declarat Sebastian Ghiţă pentru Antena 3.
Miercuri, Curtea de Apel de la Belgrad a respins definitiv cererea de extrădare a lui Ghiță, menţinând decizia pronunţată de Curtea Supremă din iulie.
Curtea Supremă preciza, într-o declaraţie, că Ministerul de Interne sârb i-a acordat lui Ghiţă azil, considerând că acesta este persecutat din raţiuni politice. Din aceste considerente, instanţa nu a putut decât să respingă cererea de extrădare.
Sebastian Ghiţă a plecat din ţară în noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016 şi a fost prins la Belgrad în 14 aprilie 2017. Ghiţă avea permis de conducere şi buletin de Slovenia şi era împreună cu fratele său în momentul capturării.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰