Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Şi-au văzut moartea cu ochii. Un băieţel de 7 ani şi sora lui, spulberaţi de tren la Timişeşti. Fordul în care se aflau s-a făcut bucăţi

Un minor în vârstă de 7 ani şi sora lui, în vârstă de 23 ani, au ajuns în stare gravă la spital, după ce Ford-ul în care se aflau a fost spulberat, miercuri, de tren. Accidentul teribil a avut loc în localitatea Timişeşti.

de Larisa Andreescu

la 14.12.2022 , 10:01

Imagini de la faţa locului Un minor şi sora lui, răniţi după ce maşina în care se aflau a fost lovită de tren la Timişeşti - ISU Neamţ

Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, a declarat că cele două victime au rămas încarcerate şi au fost scoate din autoturism după intervenţia echipajelor de intervenţie. 

"Până la sosirea forţelor de intervenţie, participanţii la trafic au scos din interiorul autoturismului un băiat în vârstă de 7 ani. Băiatul, inconştient, a fost preluat de un echipaj SAJ şi transportat la Centrul de Primire Urgenţe Târgu Neamţ. Femeia de 23 de ani, inconştientă, după ce a fost scoasă din autoturism, a fost predată unui echipaj SAJ în vederea transportului la CPU Târgu Neamţ", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Nicio persoană aflată în tren nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă. 

Articolul continuă după reclamă

Articol realizat cu ajutorul imaginilor şi informaţiilor obţinute de reporterul Observator Angela Bertea.

Larisa Andreescu Like

Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 7 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Şi-au văzut moartea cu ochii. Un băieţel de 7 ani şi sora lui, spulberaţi de tren la Timişeşti. Fordul în care se aflau s-a făcut bucăţi