Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Silvestru Şoşoacă scapă de brăţara de la picior şi de ordinul de protecţie cerut de Diana Şoşoacă. Senatoarea l-a acuzat că a abuzat-o emoţional şi fizic

Silvestru Şoşoacă scapă de brăţara de la picior şi de ordinul de protecţie cerut de Diana Şoşoacă. Un magistrat de la Judecătoria Sectorului 2 a dispus vineri revocarea ordinului de protecţie emis de Secţia 6 Poliţie pe numele lui Silvestru Şoşoacă.

de Redactia Observator

la 08.04.2024 , 17:13

Silvestru Şoşoacă scapă de ordinul de protecţie cerut de Diana Şoşoacă. Senatoarea l-a acuzat că a abuzat-o emoţional şi fizic Silvestru Şoşoacă scapă de ordinul de protecţie cerut de Diana Şoşoacă. Senatoarea l-a acuzat că a abuzat-o emoţional şi fizic

"Admite cererea formulată de contestatorul Şoşoacă Dumitru Silvestru în contradictoriu cu intimata Iovanovici-Şoşoacă Diana. Revocă ordinul de protecţie provizoriu nr. 3319526/02.04.2024 emis de către DGPMB - Secţia 6 de Poliţie. Definitivă", se arată în decizia instanţei.

Cu puţin timp înainte de aflarea deciziei din instanţă, Silvestru Şoşoacă a fost prins de poliţişti şi dus la secţia de poliţie, pentru încălcarea ordinului de protecţie, după ce a trecut cu maşina prin faţa casei unde locuieşte Diana Şoşoacă şi s-a declanşat alarma în sistemul de la poliţie.

Silvestru Şoşoacă s-a plâns că poliţiştii nu l-au audiat înainte de a-i monta brăţara

Articolul continuă după reclamă

"La data de 5 aprilie 2024, a fost emisă o alertă de proximitate cu privire la faptul că bărbatul a încălcat măsura dispusă prin ordinul de protecţie provizoriu, emis anterior. Poliţiştii Secţiei 6 s-au deplasat la faţa locului, bărbatul în cauză fiind depistat şi condus la secţia de poliţie, în vederea întocmirii unui dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de încălcarea oricărei măsuri dispuse prin ordinul de protecţie. Ulterior, poliţiştii au fost informaţi cu privire la revocarea ordinului de protecţie, context în care sistemul de monitorizare urmează a fi demontat", a transmis Poliţia Capitalei.

Pe acelaşi subiect

Pe 2 aprilie, agenţii de la Secţia 6 au emis un ordin de protecţie pe numele lui Silvestru Şoşoacă şi i-au montat la picior o brăţară electronică de supraveghere, după ce Diana Şoşoacă a reclamat faptul că soţul ei o agresează din punct de vedere emoţional. Totodată, femeia a precizat că în trecut soţul său a agresat-o şi fizic, scrie Agerpres.

La rândul său, Silvestru Şoşoacă a reclamat că poliţiştii nu l-au audiat înainte de a-i monta brăţara de supraveghere şi că de fapt el este cel care a fost ameninţat.

"Am o grămadă de mesaje în care am fost ameninţat şi chiar foarte grav (...) Am fost doar într-o cameră tehnică (la Secţia de Poliţie, n.r.), unde mi s-a montat chestia aia şi am completat nişte fişe referitoare la aparate, să nu le deteriorez. Nu am fost audiat (...) Nu am voie să mă apropii la mai puţin de 200 de metri de ea, de locul ei de muncă de la cabinetul de avocat, de casă şi, culmea, de Senatul României. Adică de Palatul Parlamentului, cea mai mare clădire din lume. Are mai mult de 200 de metri. Şi nu am acces acolo, deşi ea lucrează doar câteva ore pe săptămână. Dar eu nu am voie să mă aduc acolo în niciuna din zile", declara joi Silvestru Şoşoacă, înainte de a intra în sala de judecată, unde a contestat ordinul de protecţie emis pe numele lui.

Cei doi se află în plin proces de divorţ, Silvestru Şoşoacă fiind cel care a depus pe 27 martie o cerere la Judecătoria Sectorului 2, însă magistraţii nu au stabilit încă un termen de judecată. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Silvestru Şoşoacă scapă de brăţara de la picior şi de ordinul de protecţie cerut de Diana Şoşoacă. Senatoarea l-a acuzat că a abuzat-o emoţional şi fizic