Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Simona Halep a trecut de Jankovici şi s-a calificat în turul al doilea al Shenzhen Open

Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 2, a învins-o, luni, cu scorul de 6-1, 3-6, 6-3, pe sportiva sârbă Jelena Jankovici, locul 54 WTA, în turul I al turneului de la Shenzhen.

de Redactia Observator

la 02.01.2017 , 09:17

Simona Halep a trecut de Jankovici şi s-a calificat în turul al doilea al Shenzhen Open

Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 2, a învins-o, luni, cu scorul de 6-1, 3-6, 6-3, pe sportiva sârbă Jelena Jankovici, locul 54 WTA, în turul I al turneului de la Shenzhen.

"Nu este uşor să începi anul cu un asemenea meci, dar sunt mândră că am reuşit să câştig. Am început foarte bine, dar ea a revenit . Am încercat să fiu mai agresivă. Sunt bucuroasă că am putut reveni la rândul meu şi am făcut tot ce am putut ca să câştig meciul. Îmi place să joc la Shenzhen, am câştigat aici şi vreau să obţin victorii în continuare", a declara Halep, după partida cu Jankovici.

În faza următoarea Halep va evolua cu chnezoaica Shuai Peng, locul 84 WTA, sau cu Katerina Siniakova din Cehia, locul 53 WTA, care se vor întâlni tot luni.

Articolul continuă după reclamă

Calificarea în manşa a doua este recompensată la competiţia chineză cu un premiu de 7.238 de dolari şi cu 30 de puncte WTA.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Simona Halep a trecut de Jankovici şi s-a calificat în turul al doilea al Shenzhen Open