El este şoferul care a provocat tragedia din Teleorman. Iulian împreună cu alţi trei lăutari au murit pe loc (Video)
Patru tineri lăutari din Dideşti, cu vârste între 24 şi 39 de ani, au murit în această dimineaţă, într-un teribil accident. Nenorocirea s-a produs în comuna Dobroteşti, judeţul Teleorman.
Patru tineri lăutari din Dideşti, cu vârste între 24 şi 39 de ani, au murit în această dimineaţă, într-un teribil accident. Nenorocirea s-a produs în comuna Dobroteşti, judeţul Teleorman.
Cei patru lăutari se aflau într-un BMW Seria 5 care circula pe DN 65, dinspre satul Cucuieţi către Dobroteşti, când, din cauza vitezei excesive, şoferul a pierdut controlul volanului, carosabilul fiind umed, şi s-a izbit violent de un copac aflat pe partea stânga a sensului de mers.
La volan se afla Iulian Feraru, de numai 24 de ani.
Cei patru erau din Didești și erau cunoscuți în zonă ca lăutarii Ghebaur.
Tânărul, împreună cu alţi trei lăutari, toţi din Dideşti, se întorceau de la "Revelionul lăurarilor", eveniment ce s-a desfășurat aseară, în municipiul Alexandria.
În urma impactului teribil cu copacul de pe marginea drumului, bolidul s-a rupt efectiv în două, iar cei patru muzicanţi au murit pe loc.
Cei aflaţi pe scaunele din faţă au fost striviţi şi au rămas încarceraţi, în timp ce pasagerii din spate au fost proiectați pe câmp la peste 100 de metri.
Imaginile de la locul accidentului sunt înfiorătoare.
BMW rupt în două, la Dobroteşti
La intervenţie s-au deplasat două echipaje de la Punctul de lucru Dobrotești, cu un SMURD și o autospecială de stingere ce are în dotare modulul de descarcerare.
De asemenea, au intervenit un echipaj medical al SAJ, care a declarat decesul celor patru bărbați şi două echipaje de la poliție.
Potrivit unui comunicat al IPJ Teleorman, accidentul din Dobroteşti s-a produs din cauza vitezei excesive.
Şoferul BMW-ului a pierdut controlul asupra direcției, carosabilul fiind umed şi a lovit un copac aflat pe partea stângă a sensului de mers.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰