Şoferul de 23 de ani, drogat şi cu permisul suspendat, accident îngrozitor în Brăila. S-a răsturnat cu maşina, încercând să evite un alt autoturism
Accident groaznic pe o şosea din Brăila, după ce un şofer drogat şi cu permisul suspendat s-a răsturnat cu maşina. Ar fi încercat să evite un alt autoturism care venea pe contrasens.
Un șofer drogat și căruia îi fusese suspendat dreptul de a conduce a provocat un accident grav pe o șosea din județul Brăila. Mașina lui s-a răsturnat în timp ce încerca să evite o coliziune frontală cu un autoturism care venea de pe contrasens.
Accidentul s-a produs marți pe DC 36, între localitățile Târlele-Filiu și Perișoru, a anunțat IPJ Brăila.
La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că „un tânăr de de 23 de ani, din Târlele-Filiu, în timp ce conducea un autoturism pe DC 36, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, de unde circula un alt autoturism, condus de un tânăr de 20 de ani, tot din Târlele-Filiu”.
Şoferul de 23 de ani s-a răsturnat cu maşina
- Șoferiță drogată, prinsă în mașină cu arme și zeci de grame de canabis și cristal. "Sfatul inconştient" al...
- Vlad Pascu, bănuit că i-a lovit mortal intenţionat pe Roberta şi Sebi. Noile imagini desfiinţează...
- Două scenarii luate în calcul, după apariția noilor imagini cu accidentul din 2 Mai. Ultimele secunde din viața...
Șoferii au evitat coliziunea, părăsind șoseaua, iar autovehiculul condus de tânărul de 23 de ani s-a răsturnat. Bărbatul de 23 de ani și o pasageră din același autoturism, o tânără de 19 ani din localitatea Surdila-Găiseanca, au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Șoferii au fost testați cu aparatele care depistează prezența alcoolului și a drogurilor.
„Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind zero.În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive in cazul șoferului de 23 de ani. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, au explicat polițiștii, potrivit Mediafax.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit că tânărul de 23 de ani are exercitarea dreptului de a conduce suspendată.
În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările „sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată și conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”.
În noaptea de marți spre miercuri, tânărul de 23 de ani a fost reținut de polițiști pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰